Uleiul de măsline din Grecia ar putea dispărea de pe rafturile magazinelor alimentare din Uniunea Europeană (UE), adică și din România, odată cu noul regulament european privind limitele admisibile pentru hidrocarburile aromatice provenite din uleiuri de parafină.
Uleiul de măsline din Grecia ar putea dispărea de pe piața europeană
Uleiul de măsline din Grecia ar putea dispărea de pe rafturile magazinelor alimentare din Uniunea Europeană (UE), adică și din România în toamnă. În luna septembrie, va fi emis noul regulament european privind limitele admisibile pentru hidrocarburile aromatice provenite din uleiuri de parafină.
Hidrocarburile aromatice apar în uleiurile de măsline din cauza practicilor de recoltare a măslinelor aplicate în sudul Peloponezului, unde, din motive de economie, se taie pomii în același timp când se culeg măslinele. Tăierea pomilor se face cu drujbe, care sunt lubrifiate pentru a funcționa mai bine. Reziduurile de lubrifiant ajung în măsline, iar apoi în uleiul de măsline. De altfel, sacii de iută în care sunt puse măslinele în timpul recoltării sunt impregnați cu o substanță chimică pentru a-i face mai tari și impermeabili. Substanța chimică intră-n măsline.
De aceea, Asociația Fabricilor Grecești de Ulei de Măsline Standardizat și Organizația Națională Interprofesională a Uleiului de Măsline au solicitat Ministerului pentru Dezvoltarea Agricolă din Grecia să ceară producătorilor de ulei de măsline să renunțe la practicile care cresc prezența hidrocarburilor aromatice în uleiul de măsline.
„Dacă se constată că un ulei de măsline extravirgin conține substanțele respective, acesta nu va mai fi considerat comestibil”, a explicat Giorgos Oikonomou, directorul general al Asociației Fabricilor Grecești de Ulei de Măsline Standardizat și Organizația Națională Interprofesională a Uleiului de Măsline, potrivit Kathimerini.
Ulei de măsline ar putea fi vândut pe post de biodiesel
Din toamnă, producătorii de ulei de măsline ar putea rămâne pe stoc cu uleiul de măsline considerat „deficitar”, pe care vor fi obligați să-l vândă ca biodiesel pentru 0,80 euro pe litru.
Noul regulament european privind limitele admisibile pentru hidrocarburile aromatice provenite din uleiuri de parafină a fost înființat de un grup de lucru, cu participarea Greciei, Italiei, Spaniei, Portugaliei și României. Aceste state europene cer prelungirea punerii în aplicare a noului regulamentul european până în anul 2028. Momentan, nu se știe sigur dacă vor reuși să întârzie implementarea lui. Pe lângă uleiul de măsline, noul regulament european vizează toate celelalte uleiuri și substanțele grase folosite în industria alimentară.
„Nu se poate promova uleiul de măsline grecesc ca fiind un extract natural din fruct și în același timp să conțină – chiar și în cantitate mică – substanțe chimice străine”, a adăugat oficialul grec.
Producătorii de ulei din Grecia cred că este necesară cooperarea directă între Ministerul pentru Dezvoltare Agricolă și Alimentație din Grecia, Autoritatea Elenă pentru Alimentație și laboratorul pentru analize chimice al Greciei pentru monitorizarea unitară a acestei probleme, în paralel cu demersuri realizate de reprezentanța permanentă a Greciei la Bruxelles.