In urma cu sase ani, industria uleiului era prezentata ca exemplu ideal pentru cum ar trebui sa decurga privatizarea in agricultura si industria alimentara. Acum, raportul de forte se schimba, fiind martori ai unei noi etape, cea a concentrarii capacitatilor de productie. Privatizarea rapida a fost determinata de subventionarea masiva a semintelor de floarea-soarelui pana in 1996 si un pret ridicat pentru ulei la export. „Dupa 1997, o data cu sistarea subventiilor, dar si liberalizarea pietei, majoritatea celor 17 fabrici au inceput sa fie afectate de lipsa surselor de finantare, in mod deosebit producatorii locali, tinte ale companiilor multinationale”, spune Andrei Gyemant, director in Ministerul Agriculturii. Startul este dat de societatea americana Bunge, care, dupa ce a devenit proprietarul fabricii Unirea din Iasi, o data ce a cumparat societatea multinationala ce detinea pachetul majoritar, a lansat o oferta publica pentru inca doua fabrici din cele 12 cate mai functioneaza in Romania, oferte care vor duce, mai mult ca sigur, la preluare. „Daca aceste achizitii se vor finaliza, Consiliul Concurentei ar trebui sa ia o pozitie. Nu exista in Europa occidentala o astfel de concentrare raportata la numarul de fabrici si capacitati de productie”, spune Viorel Zichil, presedintele Patronatului Uleiului.
Atentia investitorilor este atrasa in special de fabricile aflate in dificultate, dar care au potential. In aceasta situatie se afla fabricile de la Bucuresti si Oradea. „Acum, Unirea Iasi are o pozitie stabila, dar nu trebuie uitat ca a fost cumparata de Cereol tot intr-un moment dificil din punct de vedere financiar”, spune Viorel Zichil. Liviu Tudor, director general Prefabricate Vest, care detine pachetul majoritar la fabricile din Bucuresti si Oradea, s-a abtinut de la comentarii, rezumandu-se la a puncta ca „este o tranzactie in discutie, detaliile urmeaza a fi facute publice dupa incheiere”.
Achizitiile au in vedere momentul integrarii
Aceasta tendinta de pe piata uleiului vine intr-un moment nu tocmai fast. Studiul realizat de GfK releva ca anul trecut, comparativ cu 2001, consumul de ulei a scazut cu cinci la suta, din punctul de vedere al volumului, iar raportat la valoare, caderea a fost de circa 35 la suta, in aceeasi perioada. „Este posibil ca aceasta sa fie realitatea, nu detin date care sa contrazica acest studiu. Am sesizat si noi aceste tendinte care tin in principal de scaderea puterii de cumparare”, afirma Viorel Zichil. Potrivit reprezentantului patronatului, scaderea vanzarilor de ulei din punctul de vedere al volumului are la baza aceasta reducere a puterii de cumparare, coroborata cu o oferta tot mai mare de grasime animala. Este firesc ca o data ce lumea nu mai are bani sa recurga la inlocuitori. Cum porcul este crescut in majoritatea gospodariilor, in locul uleiului se consuma untura. O alta tendinta deosebit de periculoasa este orientarea consumului catre sortimente de uleiuri inferioare.
Fenomenul de concentrare a productiei nu a tinut cont de aceste conditii conjuncturale, ci tinteste momentul integrarii Romaniei in Uniunea Europeana, cand nu vor mai exista bariere vamale. „Este greu de spus daca aceste achizitii sunt determinate de gradul de profitabilitate al fabricilor”, subliniaza Viorel Zichil. Aceasta retinere are la baza cateva caracteristici ale fabricilor, dar si ale grupului Bunge. In privinta fabricii de la Iasi situatia este clara. A fost o preluare ca rezultat al cumpararii de catre Bunge a companiei Cereol, proprietar al SC Unirea Iasi. Atunci cand actorii de pe piata uleiului se asteptau ca americanii sa preia societati cu pondere mare pe piata, surprinzator s-au orientat catre fabrici mai putin importante, dar si cu situatii destul de complicate. „Fabrica Muntenia este situata in Bucuresti. Este greu de crezut ca ar mai putea obtine o noua autorizatie de mediu, asa ca sansele ca Muntenia sa mai produca sunt reduse”, considera Viorel Zichil. Se pare ca principalul castig al Bunge va fi dreptul de a utiliza marca Muntenia, cunoscuta in Capitala.
O alta fabrica in curs de preluare este cea de la Oradea. Bunge detine in apropiere, in Ungaria, o fabrica de ulei cu capacitate de productie superioara consumului tarii vecine. „O data ce Romania va face parte din piata comuna este greu de crezut ca fabrica de la Oradea va mai functiona, din moment ce aceiasi proprietari detin in Ungaria fabrica in care au investit deja sume importante”, spune Viorel Zichil. Aceste pronosticuri ale presedintelui Patronatului Uleiului se bazeaza si pe experienta din Ungaria a firmei americane. „In 1993, aceasta societate a cumparat toate cele sapte fabrici de ulei din Ungaria. Dupa un an au inchis-o pe prima, ca din 1997 sa mai functioneze una singura, in care s-a investit pentru a acoperi consumul Ungariei”, sintetizeaza Viorel Zichil. Exista temeri ca Bunge cumpara fabrici pentru ca ulterior sa le inchida, eliminand astfel o posibila concurenta. Din pacate, reprezentantii grupului american au refuzat sa comenteze recentele evenimente de pe piata. La insistentele noastre s-au rezumat sa transmita ca pentru moment nu au ce comenta.
Un alt argument in favoarea acestor investitii il reprezinta pozitia Romaniei in topul cultivatorilor de plante destinate obtinerii uleiului. „Suntem pe locul doi in Europa in privinta culturilor de floarea-soarelui, iar Uniunea Europeana ne incurajeaza sa crestem suprafetele, intrucat exista un deficit de astfel de produse in UE”, spune Andrei Gyemant. In aceste conditii se preconizeaza ca suprafata cultivata cu plante destinate obtinerii uleiului sa creasca de la 1,2 milioane la doua milioane dehectare.
Cei trei care „fac cartile”
· Grupul american Bunge este cel mai mare actor de pe piata uleiului. Pe aceeasi pozitie se plasa si in momentul in care avea numai fabrica de la Iasi, asa ca achizitionarea fabricilor de la Bucuresti si Oradea va duce la consolidarea acestei pozitii. Astfel, capacitatile de prelucrare au ajuns la 1.000 tone de seminte lunar. Din pacate, Robert Arsene, director general al SC Unirea Iasi, in masura sa faca precizari fata de recentele miscari de pe piata, a refuzat sa faca declaratii, comunicandu-ne ca inca nu este momentul.
· Argus Constanta isi mentine o cota importanta din piata, estimata la 19 la suta in 2002. Aceasta pozitie a atins-o cu o capacitate de prelucrare de 500 tone de seminte lunar. Este singurul producator aflat in top care nu are un actionar majoritar. A fost privatizata in 1993 printr-un program care a permis angajatilor, dar si persoanele din exterior, sa devina actionari. Cote de pana la cinci la suta din actiuni detin societati importante, inclusiv Banca tiriac.
· Topway, acopera 15 la suta din consumul de ulei realizat in cele doua fabrici pe care le detine la tandarei si Topoloveni. „Concentrarea vizeaza in special producatorii locali. Topway nu este de vanzare… deocamdata”, precizeaza Daniela Stanculeasa, director in cadrul Topway. Investitiile realizate in cele doua fabrici asigura o capacitate de prelucrare de 1.400 tone lunar.
