Ultimele dorințe ale oamenilor bogați reprezintă obiectul muncii pentru din ce în ce mai multe firme. A luat naștere, notează Bloomberg, o întreagă piață axată pe înmormântări de lux.
"Există un set de aşteptări cu privire la modul în care ar trebui să ieşi de pe scenă", spune Ted Klontz, director general la Klontz Consulting Group. Potrivit acestuia, deseori oamenii de afaceri şi miliardarii concurează în mod agresiv în timpul vieţii iar această concurenţă "nu încetează nici măcar atunci când vine vorba de moarte".
Unii aleg să fie conduşi pe ultimul drum de coruri de cântăreţi de muzică gospel sau îşi duc rudele şi prieteni în destinaţii exotice pentru funeralii personalizate.
"Orice putem face care este legal şi nu afectează integritatea profesiei noastre, vom face", spune William Villanova, manager la Frank E. Campbell Funeral Chapel din New York care se laudă că este firma de pompe funebre a starurilor.
De asemenea, managerii de averi şi contabilii îşi consiliază clienţii înstăriţi "să abordeze subiectul propriei mortalităţi", susţine Elizabeth Meyer, care lucrează în calitate de consultant funerar pentru familiile înstărite şi afacerile interesate să investească în această industrie. "La un anumit nivel economic, planificarea sfârşitului vieţii este un subiect ce ţine de fiscalitate", spune Meyer.
Acest lucru este cu atât mai adevărat cu cât costurile se pot ridica la câteva milioane de dolari. De exemplu, o criptă amplasată în subsolul catedralei Sfântul Patrick din New York este disponibilă pentru şapte milioane de dolari şi există deja trei familii înstărite care şi-au manifestat interesul pentru ceea ce este unul din puţinele locuri de înmormântare din Manhattan.