“Amândouă”, răspunde scurt la întrebare Ciprian Vlad (31 de ani), proprietarul Zenonni Made To Measure, prima – şi deocamdată şi singura – croitorie de lux care testează interesul românilor bogaţi pentru costume la comandă antiglonţ.
“E un produs care satisface anumite nevoi, speciale, ce-i drept. Clienţii sunt oamenii de afaceri, politicienii, ambasadorii şi diplomaţii”, adaugă el.
Strict tehnic, costumul are în interior un kit antiglonţ – pe care Zenonni îl cumpără de la Stimpex, un producător autorizat de echipamente de protecţie antiglonţ -, iar designerii croitoriei au grijă să ascundă în interiorul costumului cât mai bine acest kit.
Costumul oferă protecţie pentru gloanţe de 9 milimetri şi arme cu viteză între 400-430 de metri pe secundă. Singurul inconvenient este că, în funcţie de nivelul de protecţie dorit, în purtare nu este la fel de lejer ca un costum normal, plus că orice pachet suplimentar (alte calibre, protecţie antiînjunghiere) implică un alt nivel de grosime.
Dar nimic nu e prea mult pentru un costum cu protecţie garantată. Cu atât mai puţin preţul. Dacă un costum “bespoke” obişnuit (ceea ce presupune crearea unui tipar tăiat la milimetru pe măsurile şi după specificaţiile cerute de client, care să fie croit integral de mână) are un preţ minim de circa 800 de euro, costumul antiglonţ costă de la 2.000 euro în sus.
Numărul costumelor antiglonţ comandate deja la Zenonni a ajuns la 20. Primul costum de acest gen, făcut de probă, a fost gata în octombrie 2010.
Cu noua ofertă, chiar dacă nu o spune direct, Vlad vrea să fie cu un pas înaintea competitorilor care fac tot haine personalizate şi care au o ofertă parcă trasă la indigo.
Lista celor care croiesc la comandă în România nu este foarte lungă: înainte să se dezvolte brandurile autohtone Zenonni, “Alexandru Ciucu" şi Dinasty, primii care şi-au croit – la propriu – locul în piaţa locală au fost Casa Frumoasă Store, care vinde brandurile Scabal, Brioni, şi Tom Ford şi Alsa Boutiques, ce deţine franciza pentru brandul italian Ermenegildo Zegna, care face şi la comandă costume bărbăteşti.
Cifra de afaceri aproximativă a Zenonni (calculată în baza informaţiilor furnizate de companie despre preţurile minime şi numărul de costume şi cămăşi vândute în 2010) este de 610.000 de euro. Zenonni croieşte, lunar, în medie 50 de costume şi circa 110 cămăşi. Costul unui costum obişnuit porneşte de la 800 de euro, iar o cămaşă personalizată costă de la 100 de euro în sus.
Ultima fiţă printre milionarii români: costumul blindat
15 octombrie 2011, 13:01
Ultima modificare în 9 martie 2019, 01:45
Pentru cei care se tem pentru siguranţa lor, o croitorie de lux vine cu o ofertă puţin neobişnuită: haine unicat care oferă protecţie antiglonţ. O mişcare de imagine sau o nişă cu potenţial?
Etichete: costume,
croitor,
luxury,
protectie
Publicat in categoriile: Lifestyle
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Lifestyle
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook