Serviciile agenţilor de poliţie greci vor putea fi închiriate de către utilizatorii privaţi, a hotărât Ministerul grec pentru Protecţia Cetăţeanului în scopul de a strânge fonduri şi a echilibra astfel cheltuielile pentru echiparea forţelor sale de securitate, scrie EFE, citată de Agerpres. Utilizatorii privaţi vor putea contracta serviciile unui agent pentru 30 euro/oră sau pe cele ale unei maşini de patrulă pentru 10 euro/oră.
Potrivit unei circulare ministeriale, se vor putea închiria serviciile Poliţiei pentru "a escorta explozivi sau materiale periculoase, obiecte private de mare valoare, lucrări de artă şi bani", precum şi pentru antrenarea unor forţe de securitate private şi participarea la filme pentru marele ecran sau seriale de televiziune.
Decizia se bazează pe o propunere legislativă aprobată în luna februarie şi care până acum a trecut neobservată. Aceasta permite taxarea unor servicii care anterior se ofereau în mod gratuit, informează ziarul Proto Thema, citat de Agerpres. "Nu se pune problema ca oricine să poată pune mâna pe telefon şi să ceară un poliţist închiriat", a nuanţat o sursă din cadrul poliţiei din Atena pentru EFE.
Circulara ministerială subliniază că se vor putea cere aceste servicii numai "în cazuri specifice" şi care "nu sunt supuse unor prevederi legate de ordinea publică şi securitate".
"Plăţile vor fi incluse în bugetul de stat ca un beneficiu şi vor fi utilizate pentru a acoperi costurile echipamentului şi infrastructurii Poliţiei elene", a semnalat Ministerul Protecţiei Cetăţeanului, în comunicatul său.
În ultimii ani, din cauza marelui număr de manifestaţii din Atena (trei pe zi, în medie, potrivit Primăriei ateniene), au crescut costurile de menţinere a unităţilor speciale. Presa elenă a informat în repetate rânduri că rezervele de gaze lacrimogene ale poliţiei se terminaseră, ceea ce obliga la constante achiziţii.
Ministerul Ordinii Publice a contractat luna trecută aproximativ 200 de noi "agenţi speciali" pentru unităţile sale motorizate, a adaugat sursa citată.