Solicitarea a tot felul de ştampile, avize şi documente este una din metodele „brevetate” prin care statul, pe de-o parte, hrăneşte tot felul de insituţii abilitate să emită asfel de documente, iar pe de altă parte ridică bariere în calea noilor intraţi pe diferite pieţe.

În cazul contractelor de achiziţii publice, autorităţile au inventat  recent o nouă condiţie pe care trebuie s-o îndeplinească firmele candidate: deţinerea unei certificări de responsabilitate socială. Aceasta completează lista certificărilor ISO care se cer deja în mod curent: ISO 9000 pentru managementul calităţii, ISO 14000- mediu şi ISO 18000 – protecţia muncii.

După cum arată deciziile Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), introducerea condiţiei privind certificarea responsabilităţii sociale a început să se dezvolte începând din 2009. Iar din deciziile pronunţate, Consiliul i-a dat undă verde.

„Nu sunt un fan al responsabilităţii sociale. Nici al certificărilor de tot felul de genul ISO. Mi se par o pierdere de vreme”, a declarat Sorin Ioniţă, preşedintele Societăţii Academice Române, care semnalează că prin astfel de demersuri prin care se introduc certificări obligatorii seamănă cu hrănirea unui sistem parazitar.

Certificări sociale pentru cei care plombează gropile sau plantează gazon

În prezent, există cel puţin cinci plângeri ale companiilor participante la licitaţii care solicită eliminarea condiţiei privind deţinerea unei certificări de responsabilitate socială (SA 8000:2001 sau ulterioară). Însă, până acum, CNSC  a respins contestaţiile, fapt ce deschide calea altor autorităţi contractante pentru a introduce acest criteriu.

Hidroconstrucţia a contestat o licitaţie organizată de Apele Române pentru protecţia malului stâng al braţului Borcea,  în care se cerea deţinerea unui certificat de responsabilate socială. În contestaţie, Hidroconstrucţia a argumentat că o astfel de certificare „nu este o cerinţă uzuală în ţările Uniunii Europene”. Contestaţia nu i-a fost acceptată. Şi nu este singurul caz…

Consiliul Local al comunei Potcoava, din judeţul Olt, a organizat în vara anului trecut o licitaţie pentru modernizarea a 10 kilometri de drum judeţean, solicitând firmelor participante să denţină certificări SA 8000, în mod obligatoriu. Condiţia a fost contestată de societatea Colas, însă nu i s-a dat dreptate.

O comună din Giurgiu (Mihai Bravu) a cerut participanţilor la o licitaţie pentru amenajarea unei baze sportive să deţină certificare de responsabilitate socială. În Slănic Moldova, autorităţile locale au trecut în fişa de date a licitaţiei pentru amenajarea unor poduri de beton şi punţi pietonale condiţia privind deţinerea certificării SA 8000. Una din firmele participante a contestat prevederea, însă, ulterior, a renunţat la contestaţie.

ADP sector 2 a organizat o licitaţie pentru încheierea unui acord-cadru pentru reabilitarea sistemului rutier, anulată după ce a fost contestată de şapte participanţi. Unul dintre contestatari, Romstrade, cerea, printre altele, renunţarea la condiţia privind deţinerea certificatului SA 8000. În prezent, compania deţine un astfel de certificat, deci nu va mai avea probleme.

Certificatul „bate” preţul mai bun

În cazurile contestate, deţinerea certificatului SA 8000 era una din condiţiile minime, iar ofertele depuse de firmele care nu-l deţineau erau descalificate din start, chiar dacă ofertele lor ar fi presupus costuri mai mici (din bani publici). Cum obţinerea unei astfel de certificări durează câteva luni şi costă câteva mii de euro, firmele care o deţin deja au un avantaj în faţa competitorilor.

Potrivit datelor SAI (Social Accountabily Internaţional, ONG-ul care a elaborat standardul care stă la baza certificărilor SA 8000, n.r.), doar 39 de firme (din cele peste 400.000) active în România deţin astfel de certificate. Printre acestea se numără şi regii asfaltului: Tehnologica Radion, Romstrade (care a contestat la un momendat asfel de condiţii impuse la licitaţii), Euroconstruct Trading ’98, Drumuri şi Poduri SA.

În loc să elimine firmele care nu au astfel de certificări, autorităţile publice ar fi putut opta pentru acordarea, la licitaţii, a unui bonus la punctajul celor care deţineau un certificări de responsabilitate socială. Asfel, n-ar fi exclus din start, oferte care se puteau dovedi mai avantajoase pentru bugetul public, alimentat din banii contribuabililor.

Ce înseamnă certificatul de responsabilitate socială?

Ce persupune certificatul de responsibilitate socială? Aflăm de pe site-ul uneia din firmele care oferă astfel de servicii de certificare (SA 8000): verificarea unor „cerinţe de performanţă (ca de exemplu referitoare la discriminare, program de muncă, retribuţie, măsuri disciplinare, asocierea liberă şi negocierea colectivă, sănătatea şi securitatea în muncă etc)”. Practic, firmele angajează alte firme „autorizate”, elaborează tot felul de proceduri şi de documente (proces care se întinde pe câteva luni de zile) şi, nu în cele din urmă, plătesc onorarii de mii de euro pentru a obţine o hârtie care atestă că îndeplinesc condiţiile.