Ideea înființării unui fond suveran care să strângă acțiunile companiilor de stat este bună, deoarece astfel poate fi "profesionalizată" guvernanța corporativă, dar un astfel de fond trebuie să fie gestionat privat, corect și în afara intereselor politice, a declarat, pentru Agerpres, vicepremierul și ministru al Economiei, Costin Borc.
"S-au auzit foarte multe vorbe despre un fond suveran. Ambele partide mari prezintă o idee de fond suveran care să strângă acțiunile la întreprinderile de stat. Eu, personal, cred că e foarte bine și cred că primul lucru în care se va câștiga dintr-un astfel de fond este că vom putea să profesionalizăm guvernanța în aceste întreprinderi. Noi ne-am referit până acum, pentru că acestea erau foarte vizibile, la Consiliu de Administrație, la director general, unde va fi nevoie de profesionalizare și de schimb de experiență și de adoptare de bune practici, în momentul în care se vor pune întreprinderile împreună într-un fond. Acesta va putea fi gestionat în felul următor: vor putea exista în acest fond câțiva poli, câteva centre de competență. Unele vor putea fi pe verticală, centre de competență strategică, și anume întreprinderile energetice, întreprinderile din transporturi, din minerit, metalurgie, servicii etc., iar altele vor fi centre de competență pentru direcția financiară, cum arată trezoreria, pentru achiziții, pentru resurse umane. În final, un director de resurse umane folosește aceleași bune practici fie că este la Transelectrica, fie că este la Plafar, un director de achiziții folosește aceleași bune practici fie că este la Transgaz, fie că este la CFR Marfă, și, atunci, va putea exista un transfer de competențe. Un director financiar foarte bun de la o firmă cu afaceri de 50 milioane lei va putea promova, în cadrul acestui fond, de la firma la care este la o firmă cu o cifră de afaceri de 100 milioane și apoi, dacă este cineva foarte bun, va urca director general de întreprindere", a explicat ministrul Economiei.
În opinia lui, o astfel de profesionalizare la nivelul întreprinderilor, împreună, ar fi benefică, însă, din momentul în care va fi înființat, acest fond va trebui să fie gestionat privat, în afara intereselor politice.
"Noi, azi, am reușit să depolitizăm, ceea ce este foarte bine, dar acum trebuie să intrăm în jos în întreprinderi și să spunem cum se fac achizițiile, care sunt competențele într-o direcție financiară, mai facem contabilitate de mână sau am introdus un sistem de gestiune computerizat. Cum le transpunem? Am o echipă care le ia și începem să le transpunem în fiecare firmă în parte. Acesta cred că e un pas la care fondul, în afară de partea macro pe care cele două partide o prezintă, de a reuși să atragă investiții în firmele astea, de a reuși să emită obligațiuni de care economia țării să beneficieze pentru a investi mai departe în autostrăzi etc, prin profesionalizarea asta, prin cross-fertilization, ar fi benefic. Eu cred că unul dintre lucrurile în momentul în care punem toate întreprinderile într-un fond din asta mare, care ar trebui să fie gestionat privat, corect și în afara intereselor politice, unul dintre primele lucruri este: unde trebuie să fie?", a spus vicepremierul.
Programul PSD pentru investiții 2017 — 2020 prevede înființarea unui fond suveran de dezvoltare și investiții, care va prelua în portofoliu toate companiile de stat profitabile.
"Fondul suveran de dezvoltare va prelua în portofoliu toate companiile de stat profitabile, care au un nivel al portofoliului de aproximativ 40 miliarde de lei, va emite dividende, va primi dividende (…), va emite obligațiuni și se va asocia pentru realizarea unor consorții cu fonduri de investiții mari, cu bănci mari. (…) Totodată, în cadrul fondului, este inclusă valorificarea de active complet neperformante, undeva la un miliard de lei. Acest fond va investi în dezvoltarea unor capacități de producție în zonele defavorizate, în zonele unde au fost lichidate capacități de producție sau alte întreprinderi, în funcție de specificul zonei (…), va investi în infrastructura de sănătate — cu 8 plus unu spitale (unul republican și 8 regionale)—, în autostrăzi și căi ferate de mare viteză și în energie", a explicat, miercuri, 16 noiembrie, președintele PSD, Liviu Dragnea.
Pe de altă parte, în programul de guvernare al PNL pentru perioada 2016 — 2020, se propune înființarea unui Fond Român de Dezvoltare Urban Rural (FRDUR) care se va utiliza pentru "investiții strategice și pentru a acoperi deficite de finanțare în zone critice".
Ca instrument complementar al FRDUR, liberalii propun Banca de Dezvoltare și Investiții a României.
"Aceasta are un capital inițial de 200 de milioane de euro și va opera ca multiplicator de cel puțin 1 la 5, adică un portofoliu de finanțare de cel puțin 1 miliard de euro. BDIR va fi înființată și va funcționa prin similitudine cu Banca Europeană de Investiții, având ca acționari ministerele ale căror investiții se derulează prin utilizarea fondurilor băncii. BDIR va beneficia de management privat", se arată în document.