Piaţa de private banking devine din ce în ce mai exclusivistă. Pentru sume foarte mari plasate de clienţii bogaţi, băncile lansează tot mai multe produse structurate, cu risc ridicat dar şi câştiguri pe măsură.

De la o anumită sumă în sus, oricine beneficiază de un tratament preferenţial în faţa managerilor de private banking. Pentru aceştia, bogaţii se împart pe categorii. Nu pentru că doresc să facă discriminări între clienţi, ci pentru că, în funcţie de suma investită, pot oferi un produs sau altul, un nivel mai scăzut sau mai ridicat al plasamentului. Modelul după care s-au clasificat serviciile de private banking sunt legate de profilul de risc al investitorului şi de cuantumul sumei pe care acesta o investeşte. Suma minimă pe care trebuie să o plaseze o persoană este cuprinsă între 40.000 de euro şi 250.000 de euro pentru a beneficia de un bancher personal şi de accesul la spaţiile speciale destinate clienţilor de private banking, sau preferred banking.

Produsele bancare concepute după apetitul de risc al clientului, sunt mai mult sau mai puţin accesibile în funcţie de suma de bani destinată investiţiei. Dacă pentru un depozit bancar simplu, dar cu dobândă negociată, suma minimă poate fi de numai 3.000 de euro, pentru un „Dual Currency Deposit“ (DCD), suma minimă este de 50.000 de euro. DCD-urile sunt depozite cu dată fixă şi termeni variabili de rambursare pentru moneda de plată, valoarea capitalului iniţial nefiind protejată. Depozitele sunt făcute într-o monedă (moneda de bază), dar rambursările la scadenţă se fac fie în aceasta, fie în altă monedă agreată (moneda alternativă). Pe baza propriilor sale estimări cu privire la evoluţia cursului de schimb între cele două monede, investitorul îşi poate îmbunătăţi câştigul din investiţiile pe termen scurt.

În cazul produsele structurate, care sunt combinaţii de depozite, acţiuni pe piaţa internă şi pe cea internaţională, obligaţiuni etc., concepute pe profilul fiecărui investitor, suma minimă poate ajunge şi la jumătate de milion de euro. Produsele structurate par să fie ultima modă în private banking, ABN Amro ajungând să numere, la ora actuală, 25.000 de produse de acest tip.

Un alt tip de clasificare al clienţilor de private banking ţine de profilul de risc: conservator, moderat şi cu apetit de risc. Randamentele diferă, ajungând aproape duble, la risc ridicat, faţă de cele obţinute de clienţii conservatori.

UniCredit

95-11934-25_unicredit_12.jpg100.000 de euro – suma minimă. Pentru instrumente mai sofisticate, aceasta creşte spre 500.000 de euro. Cei cu investiţii de câteva milioane de euro pot alege produse structurate speciale.

Maturitate – banca recomandă un orizont de timp de minimum un an pentru investiţii. Pentru un randament mai bun, media investiţiilor este de doi-trei ani în fonduri, şi de trei-patru ani pentru obligaţiuni şi titluri de stat.

Randamentul poate  depăşi dobânzile bancare la depozitele clasice, chiar şi pentru portofoliile conservatoare.

ABN AMRO

95-11935-25_abnamro_12.jpg10% pentru euro sau 13% pentru lei  – sunt randamentele pe care le-ar putea avea clienţii băncii care aleg să investească în Dual Currency Deposits.

50.000 de euro – suma minimă pentru care un client poate accesa servicii de preferred banking. De la acest nivel minim se poate deschide, de exemplu, un „Tower Deposit“.

Maturitati În cazul Tower Deposits sau al Dual Currency Deposits, perioada de investiţii este, de obicei, o lună, dar şi de o săptămână. Pentru obligaţiuni, maturităţile pot ajunge şi la zece ani.

Raiffeisen Bank

95-11936-25_raiffeisen_12.jpg30% la lei – randamentul obţinut de clienţii care au ales în 2007 un risc ridicat al investiţiilor.

Între 7% şi 9% – câştig pentru cei cu portofoliu conservator. Cei portofoliile moderate au câştigat între 15% şi 20%.

Premium – segmentul clienţilor cu investiţii între 40.000 şi 100.000 de euro

Exclusive – se adresează clienţilor cu investiţii de peste 100.000 de euro.

Kathrein & Co – este banca austrică de investiţii care se ocupă de clienţii cu peste un milion de euro investit.

BRD

95-11937-25_brd_12.jpg100.000 de euro – suma necesară pentru a avea acces la serviciile băncii. BRD analizează deţinerile patrimoniale ale clienţilor, dar şi potenţialul de creştere al acestora.

650.000 de euro – este valoarea medie a unui portofoliu de investiţii din sistemul private banking administrat de BRD.

Plasamente in strainatate – în instrumente ale pieţei de capital prin BRD Securities.

30% – 40% – Este creşterea estimată pe termen mediu pentru clienţi de private banking.

BCR

95-11938-25_bcr_12.jpg75.000 de euro – suma minimă. Se acordă o atenţie specială şi clienţilor cu investiţii între 40.000 şi 75.000 de euro, celor cu venituri ridicate, precum şi VIP-urilor.

Managerii corporatiilor – au intrat în vizorul serviciului de private banking al BCR.

Erste Private Banking – va oferi din acest an servicii şi noi produse investiţionale pentru clienţii din România. Prin intermediul lor se pot face plasamente atât în ţările occidentale, cât şi în economii emergente.

Capital – Editia nr.12, data 26 martie 2008