Ultima oră! Noi măsuri luate în şedinţa de Guvern! Anunţul lui Orban LIVE VIDEO

Şedinţă de Guvern importantă în cursul zilei de miercuri, prezidată de premierul Ludovic Orban. Noi decizii au fost luate în cadrul crizei coronavirus din România.

Principalele declaraţii din timpul şedinţei de Guvern

Ludovic Orban: „Am luat o serie de măsuri pentru a susţine economia, pentru a susţine angajaţii şi companiile. Avem de pe de o parte sprijinul pentru IMM-uri prin garantarea creditelor prin capital de lucru şi capital de investiţii şi subvenţionarea dobânzii”

Florin Cîţu: „Primele solicitări se pot înregistra pe 17 aprilie, vineri. Începând de vineri este funcţional tot sistemul. Totul este aprobat de Comisia Europeană. După o săptămână voi face un raport pentru a vedea cât de repede au fost soluţionate. Interesul este foarte mare. Cele 3,1 miliarde de euro sunt de fapt banii pe care noi îi dăm. Comisia Europeană a aprobat doar schema. Este vorba despre cele 15 miliarde de lei, echivalentul a 3,2 miliarde de euro. În acest moment, băncile au solicitat plafoane mai mari de 15 miliarde de lei. Deci interesul este mult mai mare decât ce am prevăzut noi”.

Ludovic Orban: „Mi-a dat o veste bună domnul ministru Boloş. În negocierile cu Comisia Europeană vom putea disponibiliza 750 de milioane de euro sprijin pentru IMM-uri. Va trebui să pregătim foarte bine instrumentele ca să fie complementar măsurilor pe care deja le-am adoptat pentru capitalul de lucru şi capitalul de investiţii. Sunt cele mai bune instrumente de susţinere a IMM-urilor.

A doua măsură a fost cea de suspendare a plăţii ratelor. Aici o să vă solicit să aveţi un dialog permanent cu băncile, să avem o monitorizare împreună cu BNR cu care va trebui să fim extrem de apropiaţi în colaborare, astfel încât să ne putem asigura că toate băncile aplică prevederile legii”, a mai spus Orban.

Ce proiecte sunt pe ordinea de zi

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de miercuri un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică OUG 30/2020 şi acordă dreptul la indemnizaţia de şomaj tehnic şi altor categorii de profesionişti. Astfel, potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, şi „avocaţii pot beneficia de acordarea indemnizaţiei prevăzute de articolul XV din OUG 30/2020”.

Totodată, se includ, ca beneficiari ai măsurilor de protecţie reglementate, „persoanele fizice titulare ale atestatului de impresar artistic, cuprinse în Registrul artelor spectacolului administrat de Ministerul Culturii, care obţin venituri exclusiv din această activitate”.

De asemenea, conform documentului, „persoanele care realizează venituri din mai multe activităţi şi pentru care sunt aplicabile mai multe măsuri de protecţie socială pot beneficia de una singură, cea mai avantajoasă, în baza opţiunii exprimate la solicitare”.

„Se prelungeşte termenul de depunere a solicitărilor pentru indemnizaţiile prevăzute de art. XV, astfel încât acestea să poată fi prelucrate pe măsură ce se transmit cererile de acordare a indemnizaţiilor, cu 5 zile lucrătoare pentru categoriile deja reglementate şi se stabileşte la 10 zile lucrătoare pentru categoriile nou introduse prin prezentul proiect de act normativ”, se mai precizează în nota de fundamentare.

Pe ordinea de zi a şedinţei de guvern figurează şi un proiect de ordonanţă de urgenţă prin care Executivul va modifica şi completa OUG 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.

Proiectul prevede, printre altele, modificarea termenului de decădere în interiorul căruia se poate solicita plata indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate, acordate în contextul pandemiei de COVID-19, de la 90 de zile la 180 de zile de la data încetării perioadei stării de urgenţă.

Florin Cîţu este împotriva şomajului tehnic la bugetari: „În această etapă de criză, avem nevoie de fiecare om”

Executivul urmează să aprobe şi un memorandum care prevede stabilirea unor măsuri pentru sprijinul proiectelor mari de cercetare în domeniul sănătăţii, care să ia în calcul, între altele, construirea unei infrastructuri de cercetare în scopul asigurării producţiei de vaccinuri necesară la nivel naţional şi internaţional având în vedere posibilitatea apariţiei în orice moment a unei pandemii cu virus gripal.

Un alt memorandum care va fi supus adoptării în reuniunea guvernamentală are ca temă „continuarea şi amplificarea campaniei asumate de conştientizare şi informare a populaţiei de către autorităţile publice asupra importanţei prevenţiei răspândirii pe teritoriul României a noului coronavirus (COVID-19)”.

Legat de rectificarea bugetară, premierul Orban a anunţat marţi seară că ordonanţa de urgenţă aferentă va fi pe masa Guvernului „în această săptămână”, precizând că proiectul cuprinde câteva obiective precise: „creşterea alocărilor pentru sănătate şi de asemenea creşterea alocărilor către zona de muncă şi protecţie socială, pentru a asigura resursele financiare pentru a face toate plăţile”.

„De asemenea, la rectificarea bugetară vom creşte plafonul pentru creditele garantate de stat pentru întreprinderile mici şi mijlocii de la 5 la 15 miliarde, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar pentru investiţii pentru cât mai multe întreprinderi mici şi mijlocii care vor accesa aceste produse puse la dispoziţie de guvern, şi anume credite care sunt garantate şi cu dobândă subvenţionată, ca să se ştie exact despre ce e vorba”, a mai spus el.

”Suntem pregătiţi să asigurăm plata sumei necesare angajaţilor în şomaj tehnic. Vom asigura resursele financiare. Săptămâna aceasta vom avea pe masa guvernului Ordonanţa de Urgenţă de rectificare a bugetului în care avem câteva obiective precise: creşterea alocărilor pentru sănătate şi, de asemenea, creşterea alocărilor către zona de muncă şi protecţie socială, pentru a asigura resursele financiare pentru a face toate plăţile”, a declarat Ludovic Orban la Realitatea Plus, marţi seara.

De asemenea, vor fi luate o serie de măsuri şi pentru IMM-uri. ”De asemenea, la rectificarea bugetară vom creşte plafonul pentru creditele garantate de stat pentru IMM de la 5 la 15 miliarde, pentru a putea asigura capitalul de lucru sau capitalul necesar de investiţii, pentru cât mai multe IMM care vor accesa aceste credite garantate cu dobândă subvenţionată. De vineri va deveni operaţional întreg mecanismul prin care IMM o să acceseze această facilitate”, a mai spus premierul.