De asemenea, potrivit preşedintelui american, lucrurile ar fi fost diferite dacă China ar fi transmis mai devreme informația privind răspândirea coronavirusului, relatează AFP, citată de agerpres.
„Lucrurile s-ar fi desfăşurat mai bine dacă am fi ştiut asta cu câteva luni mai devreme. Ar fi putut fi ţinut sub control în regiunea din China de unde a pornit”, a declarat Donald Trump, folosind încă o dată formula controversată „virusul chinez”.
Trump nu se oprește aici si consideră că această situație este un preț prea mare pentru întreaga lume.
„Lumea plăteşte preţul ridicat pentru ceea ce au făcut ei”, a adăugat el într-o conferinţă de presă la Casa Albă.
Virusul a apărut în China?
În decembrie 2019, noul coronavirus care se află la originea pandemiei de COVID-19 a fost detectat pentru prima la Wuhan, în China.
În urma detectării, autorităţile din Beijing au fost criticate iniţial pentru o anumită lipsă de transparenţă şi o anumită lentoare în a acţiona în faţa răspândirii virusului.
Joi, China a adoptat măsuri de izolare draconice, iar acest lucru a făcut ca epidemia să cunoască o încetinire netă, propagându-se în acelaşi timp în afara ţării.
Astfel, pentru prima dată, joi, autorităţile chineze nu au raportat nicio nouă contaminare cu origine locală.
„Ar trebui să credem ce spun ei acum. Sper că este adevărat”, a declarat Donald Trump.