Crește iar salariul minim. A spus-o chiar ministrul finanțelor, Eugen Teodorovici, citat de Agerpres.
„Este o decizie în curs şi am spus că erau cele două date, 1 decembrie şi 1 ianuarie, şi se va lua o decizie în Guvern în următoarele zile”, a declarat Eugen Teodorovici, la Parlament.
Teodorovici a precizat că data care este cea mai aproape de o astfel de decizie este „1 ianuarie 2019, pentru salariul minim pe economie”.
Ministrul Finanţelor Publice a participat, marţi, la Parlament, la o dezbatere privind învăţământul universitar dual.