Alegeri prezidențiale 2019. Peste 30% dintre români au mers deja la urne, iar cei mai mulți au ales să meargă așa cum au arătat toate sondajele, cu Klaus Iohannis. Pe locul 2 se preconizează o surpriză colosală, diferența fiind mică între candidații de pe locurile 2 și 3.
Diferența dintre cei doi candidați care se luptă pentru accederea în turul 2 este în acest moment de 4 procente, susțin sursele Capital, însă trendul este ascendent pentru cel care a început foarte slab, Dan Barna. Era mult în spate la primele ore ale dimineții, dar a recuperat din terenul pierdut, iar acum are șanse să prindă turul 2, în detrimentul Vioricăi Dăncilă.
Votul din diaspora devine extrem de important. De acolo, cele mai multe voturi se îndreaptă spre zona dreaptă a eșicherului politic. Mai sunt doar 5 ore în care se mai poate vota, iar răsturnări de situație pot exista.
Numărătoarea paralelă făcută de PNL arată că, la ora 14:00, Klaus Iohannis avea 43%, Viorica Dăncilă – 20%, Dan Barna, 16%, Mircea Diaconu – 11% iar Theodor Paleologu, 7%, arată și Pro tv.
În urmă cu cinci ani, Victor Ponta obținea 40% din voturile electoratului, iar Klaus Iohannis doar 30%. În doar două săptămâni, totul s-a schimbat, iar premierul în funcție de atunci a fost învins la o diferență de aproape 10 procente de actualul președinte.