Starea Sorinei Pintea, fostul ministru PSD al Sănătății, se agravează. Se pare că familia nu are voie lângă ea. Medicii le-au interzis rudelor să intre în salon. Singurul care a intrat a fost soțul pentru a-i aduce lucrurile de care are nevoie. De asemenea, medicii o vor supune unui set de analize pentru a stabili cât va mai rămâne internată. În momentul acesta este internată într-un spital de boli reumatice.
„Singura mea dorință este să i se asigure asistență medicală de specialitate, corespunzătoare bolii ei”, a zis soțul Sorinei Pintea.
Sorina Pintea, sub investigații medicale
Reamintim că Sorinei Pintea i s-a făcut rău în curtea închisorii, iar medicii au intervenit la fața locului și i-au pus o perfuzie. Nu mâncase de ore bune, pentru că starea de sanatate a acesteia îi cere un anumit regim alimentar.
Se pare că investigațiile privind starea de sănătate a fostului ministru sunt încă în desfășurare, iar cel mai probabil va mai rămâne câteva zile internată.
Sorina Pintea a primit arest preventiv pentru 30 de zile, la decizia instanței. Aceasta a fost arestată pentru luare de mită. Însă, în urmă cu puțin timp, instanța a decis ca Pintea să fie cercetată în stare de libertate.