UPDATE:
Un seism puternic cu magnitudinea 7,2 s-a produs vineri în largul estului Insulei de Nord a Noii Zeelande ducând la declanşarea unei alerte de tsunami care a fost ulterior retrasă, a precizat Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC), rezidenţii fiind avertizaţi să rămână vigilenţi, a informat Reuters.
”Nu mai există o ameninţare de tsunami în urma acestui seism”, a precizat PTWC într-un comunicat.
Nu au fost raportate pagube materiale imediate, dar Agenţia Naţională pentru Managementul Situaţiilor de Urgenţă (NEMA) a recomandat rezidenţilor din anumite zone de coastă să se adăpostească imediat în regiuni mai înalte.
Autorităţile regionale din domeniul apărării civile au spus că ameninţarea de tsunami va continua timp de mai multe ore.
”Inundaţiile costale (inundaţii ale regiunilor de uscat) sunt aşteptate în zone aflate sub ameninţarea terestră şi marină”, a spus NEMA într-un mesej pe Twitter.
Cel mai mare oraş din apropierea epicentrului este Gisborne, cu o populaţie de circa 35.000 de locuitori. Peroanele care locuiesc aproape de coastă, de la Cape Runaway la Tolaga Bay, au fost sfătuite să evacueze zona.
”Sper că toată lumea este bine acolo – în special pe coasta de est, care ar fi resimţit din plin cutremurul”, a spus prim-ministrul Jacinda Ardern pe Instagram.
Au existat riscuri şi pentru capitala Wellington şi alte regiuni, iar autorităţile din domeniul apărării au rugat rezidenţii de pe tot teritoriul ţării să stea la distanţă de plaje şi zone marine întrucât s-ar putea produce curenţi puternici sau neobişnuiţi.
Peste 60.000 de persoane au relatat pe site-ul GeoNet că au resimţit cutremurul, 282 dintre acestea descriind cutremurul ca fiind ”sever”, iar 75 spunând că a fost ”extrem”. Mulţi alţii au descris seismul ca fiind de intensitate mică.
În regiune, se înregistrau încă replici.
Știre inițială
Ultima oră! Cutremur de magnitudine 7.3! Alertă imediată de tsunami, un val ucigaș lovește coasta: Oamenii, evacuați de urgență
Un cutremur cu magnitudinea 7.3 pe scara Richter s-a produs în urmă cu câteva momente în Noua Zeelandă, declanșând o stare de alarmă națională. O alertă de tsunami a fost emisă după producerea unui seism cu magnitudinea iniţială de 7,3, vineri dimineaţă, la est de Insula de Nord a Noii Zeelande, a anunţat Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC), potrivit Reuters.
Magnitudine inițială de 7.3, revizuită la 6.9
Institutul American de Geofizică (USGS) a estimat magnitudinea iniţială a cutremurului la 7,3, după care a revizuit-o la 6,9. Potrivit USGS, seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri. Este posibilă producerea unor valuri tsunami până la o distanţă de 300 de kilometri de epicentrul seismului, a precizat PTWC.
Cutremurul a lovit coasta de nord a Noii Zeelande la ora locală 2.27 și a avut epicentrul la 85 de kilometri la est de Te Aroroa, la o distanță de 412 kilometri la est de Auckland. Cutremurul s-a produs la adâncimea la 94 de kilometri. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului din Noua Zeelandă a catalogat cutremurul drept „sever”.
Alertă de tsunami în Noua Zeelandă
Mai mult, a fost emisă o alertă de tsunami, cu toate că nu există date concrete că un tsunami s-ar putea produce în urma acestui cutremur. În acest sens, oamenii care trăiesc pe coasta Noii Zeelande sunt sfătuiți să evacueze zona de urgență și să se urce la mare înălțime în așteptarea potențialului tsunami distrugător.
Ultima oră! Cutremur de magnitudine 7.3! Alertă imediată de tsunami, un val ucigaș lovește coasta: Oamenii, evacuați de urgență
Noua Zeelandă este obișnutiă cu seismele puternice, fiind lovită anual de aproximativ 15.000 de cutremure, dintre care sunt resimțite cel puțin 250. Cel mai mare cutremur din Noua Zeelandă s-a produs în 1855 și a atins 8.2 pe scara Richter.
Joi, 4 martie 1977, marele cutremur din România
Astăzi se împlinesc 44 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, când România a fost zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a produs în Vrancea, la o adâncime de 100 de kilometri, dar unda de șoc s-a simțit în toată Europa de Sud-Est și a ajuns până în Rusia, la Moscova și Sankt Petersburg.
Seismul s-a produs la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde. Bilanțul final al cutremurului din 4 martie 1977 a fost de 1.570 de morți, dintre care 1.391 de oameni au murit doar în București. La nivel național, peste 11.300 de oameni (7.596 doar în București) au fost răniți și 35.000 de locuințe au fost distruse.
Ultima oră! Cutremur de magnitudine 7.3! Alertă imediată de tsunami, un val ucigaș lovește coasta: Oamenii, evacuați de urgență