Ultima oră! Decizie în Parlament! Ce se întâmplă cu eliminarea pensiilor speciale

pensii

Anunț important din Camera Deputaților cu privire la eliminarea pensiilor speciale. Incredibil ce au decis parlamentarii după ultimele desfășurări de forță din sistem. Votul a fost amânat!

Legea privind eliminarea pensiilor speciale cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, aflată pe ordinea de zi a şedinţei Camerei Deputaţilor de miercuri a fost amânată pe fondul nemulţumirilor exorimate de magistraţi şi al protestelor grefierilor conform ultimelor informații venite din Parlament. Inedit este faptul că parlamentarii vor veni din vacanță abia în februarie, astfel că această decizie se amână considerabil.

Comisia de muncă a adoptat, marţi, în unanimitate, propunerea de eliminare a tuturor pensiilor speciale, cu excepţia celor ale militarilor şi poliţiştilor, însă raportul nu a fost transmis plenului.

Votul din plen programat miercuri în Cameră, care e forul decizional în acest caz, a provocat reacţii din partea, CSM, a preşedintei ICCJ, dar şi din partea personalului auxiliar din Justiţie. Miercuri, la ora 10:00, grefierii au ieşti în faţa instanţelor şi parchetelor, blocând activitatea.

Ce pensii se vor elimina

”Anomaliile generate de existenţa pensiilor de serviciu sunt de ordin social şi financiar şi influenţează negativ societatea românească. Astfel, în rândul majorităţii populaţiei există un sentiment de dezaprobare nemulţumire şi frustrare faţă de acest sistem de pensii de serviciu. (…) Un alt aspect negativ ce generează frustrare este şi cuantumul acestor pensii de serviciu. Astfel, în timp ce 5 milioane de pensionari a căror pensie a fost calculată pe baza de contributivitate au un venit lunar mediul de aproximativ 1.100 lei, pensia medie în rândul personalului ce beneficiază de pensie de serviciu este chiar revoltător: peste 17.000 RON pensia medie pentru procurori şi judecători, peste 10.000 RON pensia medie în rândul personalului aeronautic civil navigant, peste 5.000 RON pensia medie în rândul diplomaţilor şi personalului consular”, arată iniţiiatorii în expunerea de motive.

Ce spune documentul

Potrivit documentului, conform unei cercetări sociologice din perioada 27 noiembrie-5 decembrie 2018, peste 80% din populaţia României solicită eliminarea pensiilor de serviciu cunoscute ca pensii speciale. Iniţiatorii mai spus că, anual, statul român cheltuie un miliard de euro pentru plata acestor pensii de serviciu, fiind 200.000 de astfel de pensionari. Proiectul de lege a fost respins de Senat, în 19.06.2019.