Preşedintele AEP Daniel Barbu și-a anunțat surprinzător o demisie de la conducerea Autorității Electorale Permanente, intenţia sa fiind aceea de a candida la alegerile europarlamentare, pe listele ALDE.
Existau deja zvonuri, încă de sâmbătă că Daniel Barbu ar urma să își dea demisie de la AEP, el vizând locul 2 al listei ALDE pentru europarlmentare iar trezorierul PSD Mircea Drăghici fiind o opţiune pentru preluarea postului, în condiţiile în care a renunţat la nominalizarea pentru Ministerul Transporturilor.
”Vineri mi-am înaintat demisia de la AEP, urmând să mai rămân în funcţie încă două săptămâni. Demisia devine efectivă pe 28 februarie”, a declarat Barbu pentru G4Media.ro.
Surse politice au declarat sâmbătă pentru News.ro că trezorierul PSD Mircea Drăghici, care a anunţat că îşi retrage candidatura pentru postul de ministru al Transporturilor, ar putea fi propus, potrivit unei variante de lucru din cadrul coaliţiei, pentru postul de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente (AEP) îm condiţiile în care Daniel Barbu ar urma să primească un loc eligibil pe lista ALDE la alegerile europarlamentare.
Vicepreşedintele Pro România Răzvan Mitu l-a acuzat pe Daniel Barbucă a participat la şcoala politică de iarnă a tineretului ALDE, în condiţiile în care, conform legii, „preşedintele şi vicepreşedinţii nu pot fi membri ai unui partid politic”, solicitându-i acestuia demisia.
„Ştim cu toţii că dl. Barbu a fost membru ALDE, nu ştim dacă mai este, dar sigur s-a comportat ca atare în exerciţiul de conducere AEP. Lucrurile se agravează însă atunci când chiar domnia sa urmează să candideze şi organizează alegerile în acelaşi timp!”, a spus Mitu.