Liviu Dragnea nu s-a prezentat luni la audierile din dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman din cauza problemelor de sănătate pe care le are. În acest dosar, președintele PSD a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare.
Postul de televiziune Antena3 a intrat în posesia unei cereri depuse la Instanţa Supremă de Liviu Dragnea. Prin acest document, liderul PSD solicită anularea sentinţei de trei ani şi jumătate de închisoare în dosarul DGASPC Teleorman.
Completul de trei judecători care a dat sentinţa în acest doasr a fost constituit nelegal, crede Liviu Dragnea.
„Dacă ceea ce scrie în ele ar fi acceptat de magistrații de la ÎCCJ, practic ar fi încă o bombă care ar exploda după acel scandal cu modul nelegal de constituire al completelor de cinci judecători. O solicitare și o pronunțare care ar schimba cursul tuturor dosarelor care s-au judecat într-o primă instanță și a existat o condamnare pe fond dată de magistrații de la Instanța Supremă. Practic, susțin apărătorii lui Liviu Dragnea, s-a încălcat Legea 78/200, art. 29, privind completele specializate”, a explicat Roxana Ciucă, reporter A3.
Unul din avocații unui inculpat din acest dosar spune că de ani de zile conducerea curţii supreme refuză să aplice legea întrucât nu a înfiinţat complete specializate pe corupţie.