Plenul Senatului a adoptat miercuri seara proiectul de modificare a Codului penal, aşa cum a fost elaborat de Comisia specială privind legile Justiţiei, numită şi Comisia Iordache. Astfel, s-au înregistrat 75 de voturi „pentru” modificări, 32 de voturi „împotrivă”, alături de o abţinere.
Dragnea se mişcă repede, nu are timp de pierdut
Decizia vine după ce Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat marţi aviz favorabil modificărilor la Codul penal, eliminând mai multe prevederi din forma iniţială, care au fost declarate neconstituţionale de către CCR. Comisia specială a decis să rămână în forma iniţială mai multe articole criticate de Opoziţie, pe motiv că nu au fost atacate sau nu au fost declarate neconstituţionale de CCR.
Unul dintre acestea se referă la reducerea termenelor de prescripţie a pedepselor. Astfel, acestea vor fi: de 8 ani, faţă de 10 ani în legea în vigoare, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani; şi de 6 ani, în loc de 8 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani.
Un alt text se referă la abrogarea articolului referitor la neglijenţa în serviciu.
Totodată, o altă modificare prevede introducerea unui termen de un an în care se poate face un denunţ. „Mituitorul nu se pedepseşte dacă denunţă fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta, dar nu mai târziu de un an de la data săvârşirii acesteia”, prevede textul proiectului adoptat de Senat.