Gabriela Firea, mesaj către cetățenii români, după ce a demisionat
„România a avut și are în continuare nevoie de un minister dedicat familiilor, copiilor, tinerilor și femeilor! Doar așa suntem în rând cu statele europene, chiar dacă încă la început de drum. Am creat de la zero, cu o mână de oameni, ceea ce este acum o instituție cu multe realizări și planuri la fel de mari.
Am toata încrederea în colega mea Natalia Intotero, care vine cu multă experiență din echipa social democrată de la Hunedoara, că va continua proiectele existente, că le va continua pe toate cele lăsate la cheie și că va veni cu altele noi, benefice tuturor familiilor din România. Pot spune fără să greșesc că nu putea fi găsit un profesionist mai potrivit decât Natalia pentru a conduce cu sufletul și cu credință acest minister.
Le mulțumesc tuturor colegilor social-democrați, celor din Guvernul României, minister, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Agentia Nationala pentru Egalitatea de Șanse intre Femei si Barbati – ANES, parlamentarilor, membrilor societății civile care ne-au sprijinim să facem totul posibil și ne-au susținut proiectele. Îi rog să o facă în continuare pentru că ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse nu este despre persoana care îl conduce, ci despre oamenii de acasă, despre familiile care au așteptări de la noi toți!”, le-a transmis, joi, Gabriela Firea cetățenilor români.
Ce a făcut Gabriela Firea cât timp a fost ministrul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse?
Ea a reamintit că a lăsat la Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse, la cheie, tot pachetul dedicat creșterii natalității și susținerii familiilor, așa cum a fost el agreat în coaliția de guvernare:
- vouchere de 1.500 de lei pentru plata after-school, creșă și grădiniță;
- voucher Materna, în valoare de 2.500 de lei, pentru consultații și analize gratuite pentru viitoarele mame;
- voucher de 1.500 de lei pentru tratamentele stomatologice ale copiilor;
- cardul familiilor numeroase + cardul național pentru tineret;
- protecția mamelor care se întorc în câmpul muncii;
- program flexibil de muncă pentru părinții cu copii până în 3 ani;
- sprijin financiar pentru copiii cu părinți plecați la muncă în străinătate;
- concurs Național de Proiecte Pentru Familie.
Realizările Gabrielei Firea
Tototodată, ea a finalizat anumite proiecte, care acum trebuie doar aprobate în ședința de guvern:
- strategia națională pentru copii, un document cu ținte precise pentru scăderea numărului copiilor săraci din România;
- documentul care instituie Garanția pentru copii în România poate fi aprobat, ulterior adoptării strategiei;
- primul ghid împotriva hărțuirii sexuale și morale la locul de muncă;
- strategia națională pentru tineret pentru următorii 5 ani.
Ea a realizat, de altfel programul prin care sprijinim cu 15.000 de lei cuplurile infertile, pentru proceduri Fiv, este un ajutor real! Avem aproape 8.000 de dosare declarate deja eligibile și circa 900 de proceduri realizate, multe dintre ele cu succes.
- programele de creditare cu dobândă subvenționată de minister Student Invest și Family Start au fost de folos pentru aproape 700 de tineri doar anul trecut. Acum urmează să înceapă noua etapă de creditare, cu toate condițiile pe care abia le-am îmbunătățit;
- realizarea rețelei celor 150 de centre de zi finanțate cu 50 de milioane de euro prin PNRR este în curs de realizare. Am lăsat în analiză cele 185 de dosare înregistrate;
- a pus umărul decisiv la introducerea cotelor de gen. Asta înseamnă mai multe femei în politică și în conducerea companiilor de stat;
- taberele ARC, pentru studenți, pentru persoane cu handicap sunt în curs;
- a început digitalizarea sistemului de protecție a copilului;
- legea prevenirii separării copilului de familie a fost adoptată și promulgată. Este un prim pas pentru a menținerea copiilor în familiile lor;
- a majorat sumele acordate pentru copiii aflați în grija statului, sume care erau la nivelul anului 2014;
- a introdus alocația lunară de plasament, indemnizația de sprijin și indemnizația pentru tinerii aflați în grija statului;
- a reușit deblocarea Legii Tinerilor și adoptarea ei în Parlament;
- a deblocat modificările privind protecție drepturilor copilului și am introdus orele de educație sanitară în școli.