Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a prezintat ordonanța de urgență adoptată de Guvern care impune noi taxe companiilor și mărește altele existente.

Teodorovici a spus că se pune în centru bunăstarea românilor. El a prezentat măsurile:

  • fondul pentru dezvoltarea a 31 de stațiuni balneare cu 310 milioane de lei
  • fondul de dezvoltare și investiții pentru comunitățile locale și universități – este gestionat de Comisia de strategii și prognoză
  • mecanism de protejare a populației și firmelor prin impozitarea activelor băncilor în cazul unui ROBOR mai mare de 2%

El a vorbit de anumite practici incorecte față de populație. Randamentul sistemului bancar este de 21%, de 3 ori față de media în UE, de 7%. Este cea mai mare diferență între dobânda la depozite și cea la credite, a spus Teodorovici, potrivit g4media.

  • aplicarea de la 1 septembrie a unui punct de pensie majorat, pensia minimă crește de la 640 de lei la 704 lei
  • se menține în 2019 sistemul de vouchere de vacanță pentru sistemul bugetar de 1.450 de lei.
  • devansarea aplicării creșterilor pentru cadrele didactice din 2022 la 1 septembrie 2020
  • obligația pentru administrațiile publice de a raporta online execuția bugetară din august 2019

La rândul său, consilierul premierului, Darius Vâlcov, a spus că se plafonează prețul la gaze și energie pentru consumatorii casnici. Și pentru consumatorii industriali va fi plafonat, dar acesta va fi un mix.

Prin această măsură statul român nu câștigă niciun ban, va fi văduvit de 1,5 – 2 milioane de lei, a spus el.

Acest cost va fi suplinit prin impunerea unei taxe de 2% din cifra de afaceri pentru toata companiile din energie.

El a prezentat și celelalte măsuri:

  • granturi de până la 500.000 de euro pentru firme și ONG-uri pentru construirea de grădinițe cu profil sportiv
  • în domeniul comunicațiilor – nivel minim de aproximativ un miliard de euro pentru vânzarea frecvențelor 5G, plus taxă către ANCOM de 3%
  • majorarea taxei de viciu cu 2% pe cifra de afaceri la jocurile de noroc
  • Pilonul II de pensii – contribuția a rămas de 3,75%; s-a redus comisionul de administrare s-a redus de la 2,5 la 1%; fondurile vor percepe comision diferit pe randament, în funcție de nivelul față de rata inflației; capital social diferențiat – dacă administrează fonduri de până la 100 milioane euro, capitalul social trebuie să fie 5% din fonduri, până la 500 milioane euro – 7%, peste 500 milioane euro – 10%
 

Dăncilă a spus că ordonanţa va fi adoptată pentru creşterea bunăstării cetăţenilor şi a investiţiilor şi pentru a corecta anumite „practici incorecte” din sectorul bancar şi din cel energetic.

Ea a enumerat prevederile actului normativ, între care plafonarea preţului la gaze şi energie electrică pentru următorii 3 ani pentru consumatorii casnici, stabilirea unui nivel minim de un miliard de euro privind vânzarea licenţelor 5G şi stabilirea unui nivel minim de 3 miliarde de euro privind stabilirea licenţelor 3G şi impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui ROBOR mai mare de 2%.

Dăncilă a prezentat şi alte măsuri: demararea unui program privind construcţia a o mie de grădiniţe cu program sportiv în parteneriat cu mediul de afaceri prin care firmele care le vor construi vor primi până la 500.000 de euro din partea statului; înfiinţarea unui fond pentru dezvoltarea a 31 de staţiuni balneare de interes naţional pentru care vor fi alocate 310 milioane lei în 2019; înfiinţarea Fondului de Dezvoltare şi Investiţii pentru finanţarea proiectelor de dezvoltare ale comunităţilor locale şi universităţilor; majorarea de la 1 septembrie a punctului de pensie de la 1100 la 1265 lei, iar pensia minimă la 640 la 704 lei; devasnarea creşterilor salariale pentru cadrele didactice din 2022 la 1 septembrie 2020; acordarea voucherelor de vacanţă de 1450 lei şi în 2019 tuturor bugetarilor; creşterea salariului minim în construcţii la 3.000 de lei brut din ianuarie 2019; reducerea taxelor pe muncă la jumătate în construcţii astfel încât salariul minim brut în acest domeniu să crească la 500 de euro; majorarea taxei pe viciu pentru jocurile de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

Premierul a vorbit şi despre reducerea comisioanelor de administrare a fondurilor de pensii private de la 2,5% la 1%.

Viorica Dăncilă a spus că sunt şi alte măsuri şi i-a rugat pe miniştri, în special ministrul Economiei, şi pe Darius Vâlcov să dea cât mai multe detalii despre această ordonanţă.

Iniţial, pe ordinea de zi făcută publică nu s-a aflat şi ordonanţa privind introducerea unor noi taxe şi impozite.