UBER a ajuns la Iași. Este anunțul pe care compania l-a făcut chiar astăzi. Primul utilizator al serviciului, în orașul moldovean, este Marius Manole, unul dintre cei mai valoroși actori din România.
“Uber, aplicația care conectează șoferii parteneri cu pasagerii în peste 600 de orașe din 64 de țări, este acum disponibilă și în Iași, inima Moldovei. Cei care nu au încercat serviciul până acum, vor beneficia de prima călătorie gratuită în limita a 10 lei, dacă își vor crea un cont Uber și vor folosi codul promoțional HelloIasi.”,transmite un comunicat de presă.
Marius Manole, actor la Teatrul Național București, este primul utilizator care a încercat serviciul în Iași, orașul său natal.
„Agitația vieții de artist presupune, printre altele, și multe deplasări. Pentru mine, cele mai multe zile încep cu o repetiție și se termină cu unul sau două spectacole. Folosesc Uber atât în România cât și în străinătate și mă bucur nespus că Iași, orașul meu natal, a mai făcut un pas important spre modernizarea transportului urban”, a declarat actorul Marius Manole.