În cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Parlamentului, președintele Partidului Național Liberal, Ludovic Orban a precizat că în şedinţa Biroului Executiv al partidului a fost adoptat textul sesizării către Avocatul Poporului,
„Pe toată perioada vacanţei parlamentare, deşi a avut această delegare legislativă din partea Parlamentului, Guvernul nu a făcut nimic. Nu a adoptat proiectul de ordonanţă, nu l-a supus spre dezbatere publică, nu a ţinut cont de observaţiile Consiliului Fiscal şi, în general, nu a fost preocupat de rectificarea bugetară absolut necesară. Prin rectificarea bugetară făcută s-a trecut peste avizul care trebuia dat din partea Consiliului Superior de Apărare a Ţării, punându-se în pericol siguranţa naţională a României şi buna desfăşurare a unor evenimente internaţionale în care România este implicată. De asemenea, nu s-a ţinut cont de obligativitatea existenţei avizului Consiliului Legislativ”, a precizat Orban.
El a opinat că la rectificare, Guvernul „nu ţine cont de situaţia economică reală”, dar şi că bugetul este construit „pe nişte baze false”.
„Mă refer la cursul leu-euro, care nu mai are nicio legătură cu realitatea, mă refer la creşterea economică, care se pare că nu va depăşi 4% şi, în continuare, la baza elaborării bugetului se estimează o creştere de 5,5%. De asemenea, toţi indicatorii care au stat la baza alcătuirii bugetului sunt falşi. Nu în ultimul rând, prin această rectificare, Guvernul nu şi-a ţinut cuvântul faţă de autorităţile locale. După ce au jefuit autorităţile locale, luându-le peste 5 miliarde de la impozitul pe venit şi peste 2 miliarde de la transferul din TVA, practic, Guvernul – care a promis că va reface bugetul autorităţilor locale la nivelul anului 2017 – nu a alocat decât un miliard de lei, bani care nu vor fi suficienţi pentru autorităţile locale care au proiecte de investiţii în derulare, care au probleme cu plata salariilor, care au probleme cu plata serviciilor publice absolut necesare pentru buna funcţionare a localităţilor”, a menţionat Orban.
AGERPRES