Este motivul pentru autoritățile au decis să reducă taxele, pentru a stimula afacerile.
Germania are nevoie de reduceri de taxe şi alte măsuri pentru a sprijini creşterea pe termen lung, a afirmat duminică ministrul Economiei, Peter Altmaier, la câteva zile după ce Oficiul federal de Statistică (Destatis) a raportat primul declin al economiei din 2015, din cauza tensiunilor comerciale globale, transmite Reuters, citat de Agerpres.
Altmaier a explicat că se concentrează pe reducerea impozitului pe profit, în urma măsurilor similare adoptate în SUA, Marea Britanie şi în curând în Franţa.
„Impozitul pe profit în Germania este acum mai ridicat decât în alte state industrializate. Acesta este un dezavantaj care pune în pericol locurile de muncă. De aceea, pe termen mediu, este necesară o reducere”, a declarat Altmaier într-un interviu acordat publicaţiei Welt am Sonntag.
El a propus ca jumătate din banii obţinuţi în urma creşterii veniturilor din taxe să fie folosiţi pentru reducerea impozitelor şi a afirmat că este esenţial ca autorităţile să se asigure că nivelul contribuţiilor pentru beneficiile sociale nu creşte la mai mult de 40% din salariul brut al unei persoane.
Produsul Intern Brut al Germaniei s-a contractat în trimestrul trei din 2018 pentru prima dată din 2015, deoarece tensiunile comerciale globale au afectat exporturile, motorul tradiţional de creştere al celei mai mari economii europene.
Economia germană a înregistrat în perioada iulie – septembrie 2018 un declin de 0,2%, comparativ cu precedentele trei luni, arată estimarea preliminară publicată miercuri de Oficiul federal de Statistică (Destatis), în timp ce analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau la o scădere de 0,1%.