Armata Rusiei și militanții pro-ruși din regiunea separatistă Donbass au emis un „ultim ultimatum” soldaților ucraineni din Mariupol. Toți militarii ucraineni se pot preda până la miezul nopții, miercuri, 23 martie.

„De la miezul nopții, nimeni nu va fi luat prizonier”, au transmis soldații ruși către militarii ucraineni din Mariupol.

Mariupol este bombardat intens de către forţele ruse de zile întregi, iar imaginile filmate la faţa locului indică un peisaj aproape apocaliptic: toate clădirile pe o rază de câţiva kilometri sunt distruse.

În prezent, Zaporijie primește persoanele care au fost rănite în Mariupol. Acum orașul respectiv a devenit refugiul principalul pentru civilii care fug de trupele rusești, potrivit unui articol realizat de André Liohn pentru Folha de S. Paulo.

Relatări din iadul provocat de Rusia în Ucraina! Acest spital de copii arată ceea ce este mai rău în război

Ceea ce este mai rău în războiul din Ucraina poate fi văzut în paturile spitalului de copii din Zaporijie.

Sub sunetul constant al sirenelor care avertizează asupra unor posibile atacuri aeriene, orașul de pe malul râului Nipru a devenit principalul refugiu pentru civilii care fug de coasta ucraineană a Mării Azov – mai ales din Mariupol, un oraș portuar cu 400.000 de locuitori, care de trei săptămâni se află sub un bombardament intens.

De la sfârșitul săptămânii trecute, când primii civili au reușit, prin intermediul unor coridoare umanitare, să străpungă asediul militar rusesc, spitalul a primit cel puțin șase copii în stare gravă, scrie Folha de S. Paulo.

În camerele întunecate, ferestrele sunt lipite cu bandă adezivă și baricadate cu saci de nisip pentru a împiedica aruncarea de cioburi către medici, infirmiere și pacienți în cazul unor explozii.

O tânără fusese supusă unei intervenții pentru a i se extrage un fragment de bombă

Acolo s-a trezit Diana Feidulina, în vârstă de 13 ani, și a încercat încet-încet să-și amintească ce i s-a întâmplat ei, surorii ei și nepoatei ei. Tânăra fusese supusă unei intervenții chirurgicale cu câteva ore mai devreme pentru a i se extrage un fragment de bombă blocat chiar deasupra frunții ei.

Pe 12 martie, a decis să se bucure de dimineața caldă alături de sora ei, Natașa, în vârstă de 26 de ani, și de nepoata ei Dominica, de doar 4 ani. Acele rare momente de liniște și calm le-au permis celor trei să respire pentru prima dată în zece zile un aer care nu era umed și greu ca cel din subsolul în care familia a căutat protecție împotriva bombelor care au lovit regiunea din apropierea locuinței lor, la Mariupol.

Au fost cinci minute la soare, care le-au permis aproape să uite că Rusia invadase Ucraina, până când o bombă a căzut lângă cele trei. Diana a suferit răni la cap, brațe și la piciorul drept din cauza schijelor de oțel încins – o bucată de metal a rămas înfiptă în craniu ei.

În secundele de după sunetul exploziei, doar confuzie, care nu i-a permis să-și amintească cum se terminase atacul. Pe 17 martie, Vadim Denisenko, consilier al Ministerului Afacerilor Interne al Ucrainei, a declarat că aproape nicio clădire din Mariupol nu a fost cruțată de atacurile rusești.

„Nu există electricitate, nu există apă potabilă, locuitorii chiar nu au ce să mănânce și niciun serviciu nu funcționează – nici măcar morții nu sunt luați de pe străzi”. Potrivit ministerului, doar 10% dintre locuitori au reușit să fugă pe cont propriu din oraș.

„Cei care sunt aici sunt norocoșii. Pe drum sunt sute de mașini distruse, făcute bucăți, cu cadavre aruncate pe străzi și pe drum”, spune Katia, care tocmai a sosit de la Mariupol.

Ea și familia ei s-au îndreptat spre parcarea unui centru comercial de la periferia orașului Zaporijie, unde administrația orașului a înființat un centru de primire pentru persoanele care părăsesc zonele de conflict ocupate de trupele ruse.

Multe mașini sosesc cu geamurile sparte

Multe mașini sosesc cu geamurile sparte, caroseria găurită sau lovită, acoperite cu un praf fin, dar persistent, de ciment și pământ. Este ceva obișnuit să auzi de la ocupanții lor că Mariupol nu mai există.

Într-un pat de spital, micuțul Artem, în vârstă de 2 ani, urmărește un videoclip pentru copii pe telefonul mobil al unei infirmiere. Cu un bandaj pe partea stângă a capului și o rană mare pe burtă, el se recuperează după o explozie care i-a rănit grav și pe părinții și bunicii săi, în timp ce familia încerca să fugă din orașul portuar.

În apropiere, Valentina Fescenko așteaptă cu nerăbdare vești despre nepoata ei. Mașa, în vârstă de 15 ani, a avut piciorul drept rupt de  explozia unui proiectil rusesc marțea trecută, iar piciorul a trebuit să fie amputat.

Într-un colț întunecat al subsolului transformat în sală de așteptare, Volodimir, tatăl Dianei, plânge și se întreabă cum de s-a putut întâmpla ceva atât de rău familiei. Bomba care a căzut în timp ce cele două fiice și nepoata ieșiseră din pivniță pentru a respira a rănit-o pe una dintre ele și le-a ucis pe celelalte două.

„M-am uitat la pământ și acolo era nepoata mea cu o rană la cap”, spune el. „A rămas acolo, fără să respire, lângă fiica mea, cu picioarele fracturate și oasele expuse”. Dominica — ale cărei fotografii bunicul aproape că le mângâie pe telefon — a murit pe loc; mama ei nu a rezistat rănilor și a murit a doua zi.

Volodimir încearcă să se țină tare pentru a-și susține a doua fiică, Diana, care tocmai a suferit o operație de urgență și vrea să știe unde sunt sora și nepoata ei. Tatăl nu-și poate ascunde durerea. „Doamne, de ce mi-ai adus toate astea? Nu ar trebui să-mi îngrop fetele frumoase, nu am reușit să le protejez”.