Regina Elisabeta a II-a a decedat pe 8 septembrie, la castelul Balmoral din Scoția după ce, de mai multă vreme, Regina se afla într-o stare de sănătate nu foarte bună. Doi dintre fiii ei şi nepotul William nu ar fi avut cum să ajungă la timp să o viziteze pe suverană.
Primul comunicat din partea Palatului Buckingham a fost emis la ora 12.32 (ora Marii Britanii) prin care au fost anunțate temerile medicilor despre starea de sănătate a Reginei, informează AFP.
Membrii familiei regale știau vestea rea încă din dimineața zilei de 8 septembrie. Regina a anulat o intervenție într-o videiconferință care trebuia să aibă loc cu o zi înainte. Încă de la orele 09:00 „medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit”, relatează The Sun.
Nu toți membrii familiei regale au ajuns la timp la reședința Balmoral
Apropiaţii suveranei s-au organizat de urgenţă pentru a ajunge în Scoţia. Fiul Reginei, Charles și soția sa, Camilla, potrivit surselor media, au plecat în a doua parte a dimineţii de 8 septembrie din sudul Scoţiei, la bordul unui elicopter regal. La Balmoral se afla sora lui Charles, Anne.
Potrivit Casei Regale, nu se știe ora exactă a decesului Reginei care a avul loc în după-amiaza zilei de joi. Premierul britanic Liz Truss, numită oficial de suverană marţi la Balmoral, a fost informată de decesul Reginei aproximativ la ora locală 16:30 (ora Marii Britanii), potrivit biroului său, cu două ore înainte de anunţul oficial.
Aşadar, este foarte probabil ca Charles şi Anne să fi fost prezenţi la ultimele momente din viaţa suveranei. Însă ceilalți doi fii ai Reginei, Andrew şi Edward, şi chiar prinţul William, se pare că nu ajuns la timp la reședința Balmoral. Aceştia au intrat pe porţile castelului abia după ora 17:00 (ora Marii Britanii).
Starea de sănăate a Reginei era într-un declin vizibil de mai mult timp
Prinţul Harry, care se află în relaţii tensionate cu familia regală, a sosit încă şi mai târziu după ce anunțul despre decesul Reginei a fost făcut oficial în întreaga lume. Acesta a plecat separat vineri dimineaţă, cu o cursă obişnuită British Airways.
De la emiterea primului comunicat de către Palatul Buckingham și până la anunțul oficial despre moartea Majestatei Sale au trecut doar șase ore.
Starea de sănătate a suveranei de 96 de ani era într-un declin vizibil de mai multe luni, în special după decesul soţului ei, prinţul Philip, în aprilie 2021. A petrecut o noapte în spital în octombrie anul trecut în vederea unor investigaţii a căror natură nu a fost dezvăluită.
În ultimele fotografii cu Elisabeta a II-a, realizate marţi la Balmoral, imaginea mâinii sale drepte, învineţite, a ridicat semne de întrebare. Suverana şi-a făcut apariţia surâzătoare, în picioare, dar mai fragilă ca oricând.