Ultimele cuvinte ale lui Petrică Mîţu Stoian! Ce a spus artistul înainte de moarte

Petrică Mîţu Stoian a decedat sâmbătă, la Spitalul Judeţean din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin. Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte ale artistului.

Impresarul lui Petrică Mîțu Stoian a dezvăluit care au fost ultimele cuvinte ale artistului. Cei doi ar fi avut ultima conversație în dimineața zilei de sâmbătă.

Artistul i-a spus impresarului că totul este bine, la 10 dimineața, și că nu are nimic grav. Peste câteva ore, Constantin Gusman a aflat că starea lui Petrică Mîțu Stoian s-a agravat rapid. Artistul era deja intubat la ATI la ora 14.30.

„L-am sunat și am vorbit cu el, a zis că stai liniștit că n-am mare lucru, că m-a stabilizat și mă duc înapoi. L-am sunat pe la 10 și ceva și mi-a zis că sunt cu domnul medic.

Pe la 13:00 și m-a sunat nepotul lui să-mi zică că e rău și că l-au dus la reanimare, eu am ajuns la 14:30, era intubat, era anesteziat și nu am mai putut să vorbesc cu el nimic”, a declarat impresarul regretatului interpret de muzică populară.

Artistul urma un tratament la o clinică privată

Amintim faptul că interpretul de muzică populată din Mehedinţi, Petrică Mîţu Stoian, a decedat în cursul serii de sâmbătă, în jurul orei 20.00 la Spitalul Judeţean din Reşiţa, judeţul Caraş-Severin. Potrivit informațiilor din spațiul public, el a fost dus de urgenţă la spital, după ce starea sa s-a înrăutăţit, el fiind internat iniţial la Clinica Nera pentru recuperare post-COVID.

În primă fază, sora lui Petrică Mîțu Stoian a anunțat că nu va avea loc o autopsie și că familia se pregătește de înmormântare. Câteva ore mai tîrziu, a revenit si a precizat că s-a răzgândit și vrea autopsia. Decizia a fost luată după ce s-a aflat că alți trei pacienți au avut probleme mari de sănătate în urma oxigenării excesive la clinica privată unde artistul a mers pentru recuperarea post-COVID.

„Da facem autopsia pentru că s-au sesizat procurorii. Sunt mai multe persoane care au păţit. Vin oameni afectaţi de acolo de la clinică. El avea 15 ședințe. I s-a făcut rău după prima ședință. Faci o ședință şi te ia cu salvarea? Înseamnă că ceva nu a fost în regulă acolo”, a spus sora artistului Petrică Mîţu Stoian, la Antena 3.

Cortegiul cu trupul neînsuflețit al lui Petrică Mîțu Stoian a ajuns la Craiova. Înmormântarea va avea loc miercuri, 10 noiembrie, la Cimitirul Ungureni din Craiova. Trupul regretat al interpretului de muzică populară se află la Ansamblul Folcloric Maria Tănase, urmând ca marți și miercuri să stea în foaierul teatrului din același oraș.