Varianta Omicron a noului coronavirus are o capacitate mai bună decât varianta Delta de a evita reacţia imunitară a persoanelor vaccinate, potrivit unui studiu danez publicat săptămâna trecută, care explică motivele pentru care Omicron se răspândeşte cu o rapiditate mai mare, informează luni Reuters.
Varianta Omicron, mult mai contagioasă
După descoperirea în luna noiembrie a variantei Omicron, ce prezintă un număr mult mai mare de mutaţii în comparaţie cu variantele precedente ale virusului SARS-CoV-2, oamenii de ştiinţă au încercat să afle dacă această variantă cauzează forme mai puţin grave de COVID-19, precum şi motivele pentru care ea pare să fie mai contagioasă decât varianta anterior dominantă, Delta.
Un virus poate fi mai transmisibil din mai multe motive, precum perioada petrecută în aer, abilitatea sa de a se ataşa de celule sau evitarea reacţiei generate de sistemul imunitar.
Analizând datele medicale obţinute de la aproape 12.000 de familii daneze la jumătatea lunii decembrie, cercetătorii din această ţară au descoperit că varianta Omicron este de 2,7-3,7 ori mai infecţioasă decât Delta în rândul persoanelor vaccinate.
Studiul, realizat de cercetători de la Universitatea din Copenhaga, Biroul pentru Statistică din Danemarca şi Statens Serum Institut (SSI), sugerează că virusul SARS-CoV-2 se răspândeşte mai rapid în prezent pentru că a devenit mai bun în ceea ce priveşte capacitatea lui de a evita imunitatea dobândită prin vaccinare.
„Descoperirea noastră confirmă că răspândirea rapidă a variantei Omicron poate fi atribuită în primul rând capacităţii sale de a evita reacţia imunitară şi mai puţin unei creşteri inerente a transmisibilităţii de bază”, au adăugat autorii acestui studiu, care nu a fost deocamdată examinat de alţi cercetători (procedura peer-review).
Peste 78% dintre danezi au fost vaccinaţi până în prezent cu schemă completă, iar 48% dintre ei au primit deja şi doze de supra-rapel („booster”). Mai mult de opt din zece danezi au fost vaccinaţi cu serul Pfizer-BioNTech.
Provoacă forme mai puțin severe de COVID-19
Studiul a descoperit, de asemenea, că persoanele vaccinate cu doze „booster” sunt mai puţin susceptibile să transmită virusul, indiferent de varianta acestuia, în comparaţie cu persoanele nevaccinate.
Deşi este mai transmisibilă, se pare că varianta Omicron provoacă forme mai puţin severe de COVID-19, a declarat directorul tehnic de la SSI, Tyra Grove Krause, citată luni de presa daneză.
„Deşi varianta Omicron va fi în continuare capabilă să pună presiune pe sistemul nostru medical, totul indică faptul că este mai blândă decât varianta Delta”, a precizat experta daneză, adăugând că riscul de a fi spitalizat din cauza infectării cu Omicron este de două ori mai mic decât riscul similar provocat de varianta Delta.
Aceste concluzii confirmă rezultatele furnizate de alte studii care au vizat varianta Omicron.
Dintr-un total de 93 de persoane care au fost spitalizate în Danemarca din cauza maladiei COVID-19 provocate de varianta Omicron la sfârşitul lunii decembrie, doar cinci erau internate în secţii de terapie intensivă, potrivit datelor medicale daneze.
„Această situaţie ar putea fi lucrul de care avem nevoie pentru a ieşi din pandemie, astfel încât acesta să fie ultimul val de coronavirus”, a declarat Tyra Grove Krause.