Guvernul României intenționează să majoreze accizele la carburanți
Potrivit analiștilor financiari, România va încheia anul cu o inflație medie de 10%, peste media globală, care ar putea fi de doar 7%.
În plus, din dorința de a reduce gaura din bugetul statului, Guvernul Ciolacu ar putea majora accizele la carburanți, ceea ce înseamnă că prețurile la pompă vor crește din toamnă. Inițial, carburanții ar putea fi mai scumpi cu cel puțin 10 bani/litru.
Conform specialiștilor economici, măsura respectivă va aduce bani la bugetul statului, însă doar pe termen scurt, și va duce la scumpiri în lanț în alte sectoare.
„Știm doar un singur lucru, țara asta are nevoie de bani, iar creșterea accizelor într-adevăr va aduce mai mulți bani la buget, dar, atenție, numai pe termen scurt. Odată crescând prețul carburanților, lumea nu o sa mai cumpere atât de mult”, a explicat analistul economic Adrian Negrescu.
„Cauzele inflației sunt diverse. Suntem în al treilea an după pandemie în care firmele au făcut diverse investiții ca să protejeze populația și spuneam de pe atunci că aceste cheltuieli vor fi reflectate în costuri. Apoi, observăm că în zona de salarii cheltuielile cu salariile au depășit o creștere de 15%, prin urmare acele salarii se reflectă în prețuri.
Și aici fac o completare, nu este rău că cresc salariile, este minunat pentru salariații din România, problema apare când salariile se plătesc pentru nemuncă”, a adăugat analistul economic Adrian Bența, relatează România TV.
Cât ar putea crește taxele în perioada următoare?
În prezent, Guvernul Ciolacu pregătește majorarea unor taxe și impozite și introducerea unor noi taxe, cum ar fi „taxa pe lux”, ce presupune ca cetățenii români care dețin proprietăți de peste 500 de mii de euro să plătească o taxă anuală de 1% din valoarea proprietății lor, potrivit sursei citate anterior.
Guvernul Ciolacu ar dori să majoreze până la media europeană accizele pentru țigări și alcool, să majoreze taxele în industria jocurilor de noroc, inclusiv taxa de licențiere, pentru că este o industrie înfloritoare, în ciuda taxărilor actuale, și să taxeze băuturile răcoritoare care au în compoziția lor o anumită concentrație de zahăr, după modelul adoptat de Irlanda.
În plus, mâncarea pentru animale nu va mai beneficia de facilități fiscale. Mai exact, va crește Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA) la 19%, începând din aceasta toamnă. La fel se va întâmpla și cu produsele bio și cu suplimentele alimentare. De asemenea, Guvernul Ciolacu pregătește o taxă pentru companiile care își externalizează veniturile, valoarea luată în discuție fiind de 15% pentru sumele scoase din România.
În rândurile următoare, aveți o listă completă a taxelor și impozitelor care ar putea fi majorate curând:
- mâncare animale de companie: TVA 19%;
- produse bio: TVA 19%;
- suplimente alimentare: TVA 19%;
- hoteluri şi restaurante: TVA 19%;
- plimbări de agrement: TVA 9%;
- taxa de 1% pe clădirile peste 500.000 euro
- taxa de 1% companii cifră de afaceri 100 milioane de euro/an.