Consilierii apropiaţi lui Mubarak şi familia – inclusiv fiul lui Gamal, în general considerat desemnat succesor al său – îi spuneau că el încă putea face faţă turbulenţelor. Şi astfel, discursul televizat al demisiei aşteptat de restul Egiptului a devenit un ultim efort încăpăţânat şi umilitor de a se agăţa de putere. Acesta doar i-a înfuriat pe protestatari şi, vineri, armata a acţionat decisiv.
Sâmbătă, surse “iniţiate” din Egipt au prezentat pentru Associated Press o imagine iniţială a ceea ce s-a întâmplat în ultimele ore înainte ca liderul de “neînlăturat” timp de 30 de ani la putere în Egipt să cadă. Unele dintre ele s-au exprimat cu condiţia anonimatului din cauza caracterului sensibil al informaţiei.
Ele l-au portretizat pe Mubarak ca pe unul ce nu putea sau nu dorea să înţeleagă că doar plecarea lui imediată ar fi salvat ţara de haosul generat de protestele ce au început la 25 ianuarie. Un înalt responsabil guvernamental a declarat că Mubarak nu mai dispunea de maşinăria politică ce i-ar fi putut da un sfat serios asupra a ceea ce se întâmpla în ţară.
“El nu privea mai departe de ceea ce îi spunea Gamal, era izolat politic”, a declarat responsabilul. “Fiecare gest al lui Mubarak era prea mic şi venea prea târziu”.
Armata, tot mai nerăbdătoare
Armata, între timp, devenea din ce în ce în ce mai nerăbdătoare după eşecurile lui Mubarak şi Omar Suleiman, noul său vicepreşedinte desemnat, de a pune capăt protestelor. Tulburările erau scăpate de sub control joi şi vineri şi extinse aproape în toată ţara, cu demonstraţii, greve sau chiar lupte de stradă.
Sursele citate de AP au vorbit despre o luptă în rândul miniştrilor cabinetului asupra ameninţării reale reprezentate de demonstraţii şi încercărilor deliberate ale unor colaboratori apropiaţi, inclusiv din partea lui Gamal Mubarak, de a-i ascunde preşedintelui adevărata amploare a ceea ce se întâmpla în stradă.
Printre “iniţiaţii” în aceste secrete ce s-au exprimat pentru AP se numără un înalt responsabil egiptean, editori şi jurnalişti la ziare de stat apropiate regimului care au petrecut ani de zile relatând despre preşedinţia lui Mubarak, generali de armată în retragere în contact cu înalţi ofiţeri activi în serviciu, membri de rang înalt ai Partidului Naţional Democrat al lui Mubarak (NDP) şi analişti familiarizaţi cu maşinaţiunile din cercul lui Mubarak.
Liderii protestatarilor n-au vrut să negocieze până nu pleacă Mubarak
Relatarea lor a evenimentelor din ultimele trei săptămâni arată că autorităţile militare deveniseră îngrijorate la scurt timp după ce au început protestele. Ei au declarat că armata a fost cea care l-a convins pe Mubarak să îl numească pe Suleiman vicepreşedinte – primul după ce Mubarak şi-a început mandatul în 1981 – şi să îl însărcineze cu negocierile cu grupurile de opoziţie pentru a găsi o cale de ieşire din impas.
Suleiman însă a eşuat: marţi el a ajuns să ameninţe că o lovitură de stat ar înlocui negocierile dacă nu se înregistrează niciun progres. Liderii protestatarilor au jurat să nu negocieze până când Mubarak nu pleacă, chiar şi după ce el a spus că nu va candida pentru un nou mandat în septembrie şi a promis reforme pentru a reduce sărăcia, a pune capăt legilor represive ale stării de urgenţă şi a face Egiptul mai democratic.
Până joi, aproape toată lumea aştepta ca Mubarak să demisioneze, inclusiv armata.
Hossam Badrawi, un partizan ferm al NDP al lui Mubarak, s-a întâlnit joi cu Mubarak şi mai târziu a declarat reporterilor ca el se aştepta ca liderul egiptean “să satisfacă revendicările poporului” – cu alte cuvinte să demisioneze – mai târziu în aceeaşi zi. După ce Mubarak nu a făcut-o, Badrawi, care a fost numit secretar general al partidului câteva zile mai înainte, a demisionat în semn de protest, potrivit a două surse din interiorul partidului.
Între timp, cel mai înalt organism executiv al armatei – Consiliul Suprem al Forţelor Armate – s-a întâlnit fără preşedintele său, comandantul şef Mubarak, şi a emis o declaraţie de recunoaştere a drepturilor “legitime” ale protestatarilor. El a numit acest comunicat drept ‘Comunicatul nr. 1’, un limbaj ce în lumea arabă sugerează că are loc o lovitură de stat.
Discursul de joi trebuia să fie anunţul demisiei
Potrivit acestor surse, alocuţiunea lui Mubarak de joi noapte era menită să fie anunţul demisiei. În schimb, el a făcut o ultimă încercare disperată de a rămâne în funcţie după ce a fost încurajat să facă acest lucru de consilierii săi apropiaţi şi mai ales de familia lui, de mult timp subiect al unor zvonuri de corupţie, abuz de putere şi bogăţie vastă.
Potrivit uneia dintre surse, Gamal, fiul său bancher transformat în politician, a rescris discursul de mai multe ori înainte de a fi înregistrat. Acesta a fost difuzat la 23.00, la câteva ore după ce televiziunea de stat a declarat Mubarak era pe cale să se adreseze naţiunii.El arăta scurte imagini de la întâlnirea lui Mubarak cu Suleiman şi primul lui ministru Ahmed Shafiq.
Discursul a fost pregătit în mod clar în grabă. El avea tăieturi bruşte şi Mubarak a fost prins în imagini cel puţin o dată acţionând ca între pauze, fixându-şi cravata şi uitându-se departe de cameră.
Ministrul informaţiilor Anas al-Fiqqi era acolo în studio alături de Gamal Mubarak, potrivit a două surse. Televiziunea de stat l-a citat înainte de difuzare spunând că Mubarak nu va demisiona. Sâmbătă, al-Fiqqi şi-a anunţat propria demisie.
Mubarak a declarat în discurs că predă cele mai multe dintre puterile sale lui Suleiman, dar a respins din nou apelurile pentru a demisiona. El a promis să introducă reforme reale, să îi judece pe cei din spatele violenţelor ce au lăsat zeci de protestatari morţi şi a oferit condoleanţe familiilor victimelor. El a spus că a fost rănit de cererile pentru a fi îndepărtat şi, în apărarea sa, şi-a făcut bilanţul în serviciul public. El nu va pleca nicăieri până când i se încheie mandatul în septembrie, a declarat el.
El a sperat că însărcinându-l pe Suleiman ar fi pus capăt protestelor şi i-ar fi permis să rămână în post ca o figură simbolică, un scenariu ce i-ar fi făcut o ieşire demnă.
Discursul a trădat ceea ce mulţi egipteni suspectau de ani de zile: Mubarak nu mai avea contact cu poporul.
Mubarak, a declarat un înalt oficial egiptean, “a încercat să gestioneze criza în cadrul structurilor şi normelor existente. Era în mod clar prea târziu. Ofertele elementare de reformă de asemenea erau în mod clar insuficiente”.
Sursele citate au păreri diferite dacă discursul lui Mubarak din acea noapte a fost făcut cu acordul militarilor sau dacă el a reprezentat ultima lui şansă de a lua din nou controlul asupra străzilor. Chiar dacă răbdarea armatei nu a fost epuizată de discurs, ea ajungea la capăt odată ce protestele creşteau în intensitate.
Militarii lasă protetatarii să asedieze clădirea TV
Vineri, militarii au permis protestatarilor să se adune în faţa palatului prezidenţial al lui Mubarak dintr-o suburbie a Cairo, dar de această dată Mubarak şi rudele lui apropiate erau deja plecate la un alt palat din staţiunea de la Marea Roşie Sharm el-Sheikh, la o distanţă de 400 de km. Soldaţii de asemenea au permis protestatarilor să asedieze clădirea TV şi a radioului din centrul Cairo. Două zile mai înainte, armata a stat deoparte şi a privit cum protestatarii luau cu asalt biroul primului ministru şi parlamentul. Shafiq, primul ministru, nu putea lucra la el în birou şi a trebuit să lucreze la Ministerul Aviaţiei Civile în apropiere de aeroportul din Cairo.
La începutul după-amiezii, milioane de persoane erau în stradă la Cairo, în oraşul port mediteranean Alexandria şi în alte mari oraşe. Mulţimea în afara palatului creştea rapid. Numai câţiva metri şi patru tancuri ale armatei îi separau pe protestatari de poartă.
Suleiman, vechi om de încredere al lui Mubarak şi fost şef al serviciilor de informaţii, a anunţat că Mubarak a demisionat. Într-o foarte scurtă declaraţie la televiziunea de stat ce a durat 49 de secunde, istoria Egiptului s-a schimbat pentru totdeauna.
Sursa: Agerpres