Uluitor! Criminalul a făcut circ la audieri! De ce suține că le-ar fi ucis pe cele două fete: informații din anchetă

Este de-a dreptul uluitor ce s-a întâmplat la audieri. Gheorghe Dincă a fost adus în fața procurorilor DIICOT, astăzi, pentru a da declarații.

Potrivit România TV, criminalul a făcut mare circ, astăzi, la audieri. Acesta ar fi plâns în fața oamenilor legii și ar fi spus că nu știe nici el motivul pentru care le-a ucis pe cele două tinere. Dincă spune că și el este mirta de comportamentul său.

Criminalul a recunoscut cele două crime, după ce inițial a refuzat să recunoască faptele și a ieșit zâmbind de la audierile ce au avut loc sâmbătă.

Acesta a ucis cu sânge rece două fete, pe Alexandra și pe Luiza. Luiza Melencu a fost luată la ocazie și răpită în luna aprilie. Aceasta ar fi fost ținută în viață vreme de trei luni de zile, timp în care Gheorghe Dincă ar fi violat-o zilnic. Ulterior, acesta a ucis-o și i-a aruncat corpul în Dunăre.

Locul său a fost luat de Alexandra, o fată care mergea să se întâlnească cu prietenul său. Aceasta a sunat la 112 pentru ajutor, dar a fost găsită de autorități prea târziu. Criminalul a ucis-o când a realizat că a anunțat autoritățile.