A început concursul în Guvernul Dăncilă. Dacă premierul gafează la prima apariție, subordonații săi nu se lasă mai prejos. A fost ziua marilor greșeli. Primul care a ieșit la rampă a fost ministrul apelor și Pădurilor, Ioan Deneș. Acesta a dat startul.
Turneul social democraților din țară a fost un izvor nesecat de glume. „Am să închei plastic cu un mesaj către adversarii politici. PSD n-a murit, doar s-a odihnit”, a spus Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor.
La rândul ei, fostul ministru Doina Pană a ținut să se plângă de imaginea șifonată a PSD, în ciuda ”performanțelor” obținute de partid la guvernare: „Când faci prea multe, se banalizează”.
Declarațiile au fost făcute la conferința de alegere a noii conduceri PSD Bistrița-Năsăud.
Și la conferința PSD Mehedinţi s-au remarcat unii social-democrați.”Vă asigur că vom câştiga alegerile prezidenţiale aşa cum ne-am obişnuit şi v-am obişnuit”. (PSD a câștigat alegerile prezidențiale doar de 3 ori în ultimii 30 de ani, ultima oara în anul 2000), a spus deputatul Vlad Bontea.
Nici Alexandru Bălănescu nu s-a lăsat mai prejos. ”Să luăm ştartul în alegerile prezidenţiale şi cu tot entuziasmul să facem în aşa fel cel pentru care… cel care ne-a obstaculat tot timpul să realizăm obiectivele noastre, e vorba de actualul preşedinte Iohannis să piardă intrarea în Cotroceni fiindcă altfel iar va fi o stare conflictuală cum a mai fost, şi iar poporul va suporta anumite stângăcii dacă nu rârâisme ale celui care ar trebui să fie echidistant”, a spus deputatul.