Umaniștii acuză haosul din învățământ: Actul educațional a fost sacrificat

Sursă: Dreamstime

Liderii umaniști critică haosul din educație, creat de noile măsuri de organizare a activității în instituțiile de învățământ, în raport cu situația epidemiologică generată de virusul SARS-CoV-2. Ei sunt de părere că actul educațional a fost sacrificat în favoarea actului sanitar și al regulilor Covid.

Liderii umaniști au atacat situația din educație, apreciind că măsurile anti-COVID luate au dus la inechitatea actului educațional. Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov, a susținut că părinții se pot adresa inclusiv instanței de judecată pentru încălcarea dreptului la educație a copiilor lor, acest criteriu nefiind unul obiectiv și relevant.

În opinia sa, acest lucru este un abuz. Ana Loredana Predescu se întreabă retoric ce legătură are patul de la spital cu actul educațional.

„În primul rând, închiderea școlilor în cazul depășirii unui grad de ocupare de 75% din paturile Covid la nivel de județ, duce la inechitatea actului educațional, motiv pentru care, părinții se pot adresa inclusiv instanței de judecată pentru încălcarea dreptului la educație a copiilor lor, acest criteriu nefiind unul obiectiv și relevant.

În opinia mea este un abuz. Ce legătură are patul de la spital cu actul educațional?”, a arătat aceasta într-un comunicat de presă.

Există diferențe și inadvertențe între comunicarea de la TV și transpunerea în ordine

Ea a spus că directorii școlilor sunt debusolați deoarece nu pot lua decizii după declarațiile oficialilor de la TV.

„Există diferențe și inadvertențe între comunicarea de la TV și transpunerea în Ordine, fapt ce îi pune în pe directori în ipostaza de a nu putea oferi informații părinților și mai debusolați de toate aceste măsuri haotice”, a comentat deputat PUSL de Brașov într-un comunicat de presă.

Aceasta a precizat că de doi ani, cadrele didactice au fost mai mult agenți DSP care s-au ocupat de crearea de circuite specifice, de reorganizarea sălilor, de verificarea testelor și a purtării măștilor, de evidența cazurilor, mai nou, și de număratul paturilor din spitale.

„Ceea ce mă face să afirm că actul educațional a fost sacrificat în favoarea actului sanitar și al regulilor covid”, transmite Ana Loredana Predescu, deputat PUSL de Brașov.

Gruparea umanistă social-liberală – viziune și proiecte

Ana Loredana Predescu face parte, alături de Grațiela Gavrilescu, Steluța Cătăniciu, Vlad Popescu și Laurențiu Mihai din Gruparea umanistă social-liberală din Parlament.  Cei cinci parlamentari au anunțat, în ianuarie, că vor activa ca parlamentari independenți, afiliați grupurilor parlamentare ale PSD.

În clipa în care au pus bazele acestei grupări, cei cinci au anunțat că vor susține proiectele umaniștilor din legislatura anterioară. În plus, ei au spus că pregătesc un pachet legislativ dedicat clasei de mijloc.

“Având în vedere valorile social-liberale pe care le-am promovat transparent în întreaga mea activitate politică și parlamentară, am decis, împreună cu acei colegi parlamentari care îmi împărtășesc afinitatea pentru social-liberalism, să formăm Gruparea parlamentară umanistă, social-liberală.

Doctrina umanismului pragmatic, care m-a determinat la începutul carierei mele politice să mă înscriu în Partidul Umanist, este de esență social-liberală, fiind complementară cu social-democrația”, au arătat aceștia la începutul acestui an.