Când inventatorii capitalismului modern apelează la naţionalism pentru a bloca comerţul, protecţionismul oricărui alt guvern al lumii devine mai legitim. Săptămâna trecută, Citigroup anunţa că va prelua în propriul bilanţ activele unor aşa-zise vehicule de investiţii structurate pentru a le asigura necesarul de lichiditate. Elveţienii de la UBS au anunţat şi ei că „înghit“ pierderi de miliarde din cauza pieţelor de credit. Pe lângă problemele legate de
Când inventatorii capitalismului modern apelează la naţionalism pentru a bloca comerţul, protecţionismul oricărui alt guvern al lumii devine mai legitim.
Săptămâna trecută, Citigroup anunţa că va prelua în propriul bilanţ activele unor aşa-zise vehicule de investiţii structurate pentru a le asigura necesarul de lichiditate. Elveţienii de la UBS au anunţat şi ei că „înghit“ pierderi de miliarde din cauza pieţelor de credit. Pe lângă problemele legate de portofolii de credite neperformante, cele două instituţii mai au în comun un lucru: prezenţa în rândul acţionarilor a unor fonduri de investiţii sau persoane private din Orientul Mijlociu. Aceşti investitori sunt exponenţii unui fenomen recent, care are potenţialul de a schimba raportul de forţe pe piaţa mondială de capital. Pe de o parte, ei îşi permit să tolereze perioade dificile pentru companiile în care investesc, pentru că dispun de mulţi bani gheaţă. Pe de altă parte însă, interesele lor nu sunt pur economice, ci strâns legate de (geo)politica regiunilor pe care le reprezintă. În plan economic, lupta anti-teroristă declanşată după 11 septembrie a avut un efect „secundar“: a renăscut sentimente naţionalist-protecţioniste. Tranzacţii spectaculoase au fost blocate sub pretextul temerilor legate de siguranţa naţională. De exemplu, DP World, din Dubai, nu a putut prelua activele americane ale operatorului de porturi britanic P&O, iar chinezii de la CNOOC au fost refuzaţi la preluarea companiei americane Unocal. Asistăm astfel la o revenire a unui fenomen mai vechi: imixtiunea brutală a politicului în economic. Când inventatorii capitalismului modern apelează la naţionalism pentru a bloca comerţul, protecţionismul oricărui alt guvern al lumii devine mai legitim.
Nu e nimic nou în prezenţa unor personaje ca prinţul saudit Alwaleed bin Talal sau a fondului de investiţii din Qatar în rândul acţionarilor unor companii renumite ca Citigroup sau Sainsbury’s. Noutatea o constituie însă apariţia rapidă a foarte multor alţi potenţiali acţionari la fel de bogaţi, dar relativ necunoscuţi şi cu miliarde provenite din surse controversate – cazul oligarhilor ruşi Roman Abramovici sau Oleg Deripaska. Furtuna de pe pieţele americane de împrumuturi ipotecare şi înăsprirea condiţiilor de creditare la nivel mondial au redus dramatic atât accesul la finanţare, cât şi apetitul pentru tranzacţii al unor mari companii care s-au hrănit cu împrumuturi ieftine şi miliardele bogaţilor lumii. Miliardele tuturor acestor potenţiali cumpărători au alimentat, în mare parte, ascensiunea fulminantă a indicilor bursieri ai lumii în ultimii ani. Bursele au crescut graţie percepţiei că fiecare companie e o posibilă ţintă a unui cumpărător, iar preţul acţiunilor va creşte după tranzacţie. Acum însă, graţie turbulenţelor din pieţele financiare, magnaţi precum Alwaleed sau Deripaska ajung printre „ultimii potenţiali cumpărători“, alături de fondurile de investiţii controlate de guverne.
Aşadar, în pieţe a căror ascensiune a fost bazată pe preluări de companii de către cumpărători cu buzunare fără fund, multe dintre ultimele buzunare rămase deschise aparţin unor personaje cu reputaţii discutabile. Investitorii vor trebui să parieze fie pe încheierea unor tranzacţii cu iz faustian, în care miliardari cu reputaţii îndoielnice controlează mari companii, fie pe declinul inevitabil asociat cu o perioadă în care banii nu mai vorbesc atât de tare.