Jurnalistul Radu Banciu s-a dezlănţuit după un atac dur al fostului premier, Adrian Năstase. Acesta lansase un atac suburban la adresa lui Banciu pe blogul său, numindu-l pe jurnalist cap de porc. Este vorba de un război mai vechi între cei doi, care se atacă indirect de mai mulţi ani.
Cunoscut pentru virulenţa atacurilor la oamenii politici, Radu Banciu i-a făcut praf pe Liviu Dragnea, pe Victor Ponta, dar și pe Adrian Năstase.
„Menirea clasei politice nu e aceea de a-și pune familia la adăpost, de a-și rezolva favorabil prietenii, ci de a moderniza țara, de a o face să progreseze și, foarte important, de a o lăsa într-un punct mai bine plasat atunci când nu mai e la putere. Or noi, cum n-am făcut, dragi politicieni, școală politică, ci dulgherit și măturătorie pe stradă, nu ne pricepem la așa ceva. Acestea sunt principiile pe care voi nu le-ați luat în brațe niciodată. Știu Dragnea, Ponta, Năstase de așa ceva?
Uite guvernele Dragnea ce fac: duc țara înapoi cât pot de mult, pe ideea că ”las că și Boc când vă tăia salariile…”. Nu asta-i treaba ta, mă!
O să vă spun în românește ce ne-ar fi spus în franceză Eugen Ionescu: există două categorii de canalii politice – ranchiunoșii și non-ranchiunoșii. Adică unii care te țin minte toată viața și te pedepsesc când pot și cei care nu te țin minte, merg mai departe că și așa sunt suficient de sus deasupra ta, ca să mai rămână în urmă la un ciot. Dar și unii, și alții sunt în categoria canaliilor”, a afirmat Radu Banciu în direct pe B1 TV.
Vezi și Se modifică punctul de amendă! Toți șoferii trebuie să știe asta