România vine cu o replică de ultim moment pentru Austria! Ar trebui să se documenteze înainte de a vorbi
Vicepreședintele grupului PPE din Parlamentul European a reacționat după ce Karl Nehammer a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia Crăciunului, adresat „tuturor creștinilor ortodocși”.
Potrivit celor spuse de Siegfried Muresan, cancelarul austriac ar trebui să se documenteze înainte de a vorbi, în contextul în care nu toți creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Crăciunul.
„Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, tocmai a postat un mesaj de felicitare cu ocazia Crăciunului, adresat “tuturor creștinilor ortodocși”. Îi poate spune cineva că nu toți creștinii ortodocși sărbătorim astăzi Crăciunul? Un cancelar ar trebui să se documenteze înainte de a vorbi. Pe această temă și pe orice altă temă”, a scris Siegfried Muresan pe pagina sa de Facebook.
Siegfried Muresan l-a criticat de mai multe ori pe Karl Nehammer
Amintim că eurodeputatul liberal Siegfried Mureșan a exprimat de mai multe ori că nu are o părere bună despre cancelarul austriac. Acesta urmează să viziteze Bulgaria pe 23 ianuarie, iar vicepreședintele grupului PPE nu a ratat nici această ocazie pentru a transmite un mesaj special.
Astfel, Siegfried Mureșan a ținut să transmite că „tot ce face cancelarul Austriei este doar pentru propria sa imagine în Austria”, iar „singurul lucru care îl interesează este să câștige capital politic în Austria”.
„Tot ce face cancelarul Austriei este doar pentru propria sa imagine în Austria. Singurul lucru care îl interesează este să câștige capital politic în Austria. Faptul că va vizita Bulgaria pe 23 ianuarie nu înseamnă că Austria va ajuta Bulgaria”, este scris într-un mesaj publicat de Siegfried Mureșan pe rețelele de socializare.
Siegfried Mureșan a mai precizat că vizita lui Karl Nehammer în Bulgaria este doar o nouă ocazie pentru ca acesta să se adreseze publicului austriac înainte de alegerile regionale austriece, programate pentru data de 29 ianuarie.
„Sunt convins că în cadrul vizitei nu va face nicio promisiune Bulgariei, nu va face nicio declarație pozitivă privind Schengen, ci va continua cu discursului agresiv pe tema migrației. Merge în Bulgaria doar pentru a avea o nouă ocazie de a comunica pe tema migrației publicului din Austria înaintea alegerilor regionale din 29 ianuarie”, mai spus Siegfried Mureșan.