Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a avut o reacție fără precedent în momentul în care a luat cuvântul la tribuna Parlamentului. Lipsa prezenței lui Florin Cîțu l-a făcut pe George Simion să glumească pe seama lui.
George Simion a făcut show în Parlament! Atac fără precedent la adresa lui Cîțu: Unde s-a ascuns
Deputatul George Simion a avut un atac fără precedent la adresa lui Florin Cîțu, chiar de la tribuna Parlamentului. Acesta a întrebat de ce Florin Cîțu nu se află la ședință într-un asemenea moment important, punând, ulterior, câteva întrebări retorice.
„Pe procedură, domnule preşedinte, nu l-am văzut pe preşedintele Senatului, pe domnul Florin Cîţu. Pe unde se ascunde? Unde s-a ascuns Florin Cîţu? Îi este frică, este jenat, poate intră în depresie, unde este micuţul, unde a plecat Florin Cîţu? Probabil este cu domnul Klaus Iohannis, e trimis la produs? L-a trimis la câştigat preşedinţia PNL, ce s-a întâmplat? Domnii de la PNL, ce s-a întâmplat? Dacă aveţi demnitate, un singur lucru: bila neagră în urna albă şi bila albă în urna albă, asta ar fi”, a afirmat Simion la şedinţa plenului reunit al Parlamentului pentru învestirea Guvernului Ciucă.
Opoziție la dictatura lui Klaus Iohannis
George Simion a mai spus că în perioada următoare va exista o opoziţie la „dictatura lui Klaus Iohannis„, motiv pentru care a făcut un apel la parlamentarii „adevăraţi” să se alăture AUR.
„Invit parlamentarii adevăraţi şi naţional-liberali să ni se alăture, pentru că va urma o opoziţie la dictatura lui Klaus Iohannis, o dictatură care nu vă place nici dumneavoastră, domnule Fenechiu, fost la Partidul Poporului Dan Diaconescu. Nu vă place nici dumneavoastră dictatura lui Klaus Iohannis şi mulţi dintre voi nu îl mai suportaţi pe Klaus Iohannis şi sper cu acest nou Guvern, să nu ajungem să tolerăm o dictatură în care să fie numiţi de la Apărare şi de la Servicii până şi şefii de la federaţiile de fotbal şi de la federaţiile de sport”, a susţinut George Simion.
Ce spune Nicolae Ciucă
Premierul desemnat Nicolae Ciucă a declarat astăzi, 25 noiembrie, că negocierile au ajuns „într-un moment mult așteptat de toți românii”. Astfel, spune acesta, stabilitatea și dezvoltarea României va putea fi garantată prin toate măsurile și deciziile care vor fi luate pentru „binele cetățenilor”.
În acest context, Nicolae Ciucă a subliniat că își dorește ca astăzi „să fie prima zi a unei noi abordări în ceea ce privește guvernarea țării” iar noul Guvern se angajează să facă „tot ce depinde de noi pentru ca situația economică, socială și sanitară a României să se îmbunătățească.”
„Ne aflăm, astăzi, într-un moment mult așteptat de toți românii, unul în care putem, în sfârșit, să oferim predictibilitate și să garantăm stabilitatea și dezvoltarea României prin toate măsurile și deciziile pe care le vom lua pentru binele cetățenilor.
Îmi doresc să fie prima zi a unei noi abordări în ceea ce privește guvernarea țării. Eu, alături de toți miniștrii din acest Guvern, ne angajăm să facem tot ce depinde de noi pentru ca situația economică, socială și sanitară a României să se îmbunătățească.
Am văzut că au fost persoane care s-au arătat surprinse de alăturarea partidelor care compun azi coaliția de guvernare. Consider că au fost mai preocupate să caute motivele care ne despart, decât motivele care ne apropie. Noi, cei care suntem azi în fața dumneavoastră pentru a vă cere votul de încredere, am trecut peste acele lucruri care ne separă și am găsit lucrurile care ne unesc. Am înțeles că mai presus de orice orgoliu și de orice adversitate politică se află interesul românilor.
Pandemia ne-a învățat un lucru, acela e că timpul este prețios. Suntem determinați să ducem acest program la îndeplinire și să punem capăt situației tensionate pe care țara noastră o parcurge. În vreme ce zi de zi asistăm la discursuri acide, noi am înțeles să venim în fața dumneavoastră cu un program de guvernare sustenabil, care să ofere României garanția că lucrurile vor intra în normal și că vom avea stabilitate în perioada următoare.
Am venit astăzi în Parlament pentru a vă cere votul de încredere. Prin programul de guvernare propus, arătăm că punem pe primul loc interesele românilor și ne angajăm să garantăm reușita pe mai multe direcții de acțiune”, a declarat Nicolae Ciucă.