Umilință cruntă pentru Klaus Iohannis! Ce a făcut președintele României: A reușit să arate….

Sursa: Inquam Photos / George Călin

Fostul premier Victor Ponta îl critică pe președintele Klaus Iohannis pentru vizitele sale în străinătate. În ciuda faptului că vizitele în Emiratele Arabe Unite și anterior în Japonia sunt importante, Ponta subliniază faptul că președintele Iohannis a reușit să strice „toate părțile bune ale unor asemenea vizite oficiale”.

A stricat toate părțile bune din aceste vizite

În opinia fostului premier, președintele Klaus Iohannis a reușit să arate românilor doar „lenea, comoditatea, infatuarea, parvenitism și lipsa totală de tact”.

„Ce viață grea au unii bugetari – eu nu am prins așa vremuri și sunt invidios, recunosc! Pleci Vineri dimineața (cu avionul privat); sâmbăta și duminică te plimbi cu soția prin Emirate (pe banii gazdelor); muncești luni o oră două și iar trebuie să pleci (tot cu privatul); te odihnești marți Miercuri și joi o tai spre casă la Sibiu să te odihnești puțin!

Dincolo de bășcălie însă, vizita unui Președinte al României în Emiratele Arabe Unite este un eveniment foarte important, pozitiv și de lăudat; ca și în Japonia de altfel.

Cum naiba să reușești să strici toate părțile bune ale unor asemenea vizite oficiale (organizate cu multă muncă și inteligență de oficiali români pe care nu îi știm și nu îi apreciem)? Cum să lași poporul român să vadă doar lenea, comoditatea, infatuarea, parvenitism și lipsa totală de tact?

Vreau să îi felicit pe toți cei care l-au votat pe Dl Iohannis și m-au oprit să ajung și eu în asemenea situații”, a declarat fostul premier Victor Ponta într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Klaus Iohannis, vizite în Japonia și Emiratele Arabe Unite

Amintim că, preşedintele Klaus Iohannis efectuează, de sâmbătă până marţi, o vizită oficială în Emiratele Arabe Unite, la invitaţia preşedintelui Emiratelor, şeicul Mohamed bin Zayed Al-Nahyan.

Duminică, șeful statului a vizitat Masdar City, un oraş situat lângă Abu Dhabi şi axat pe asigurarea unui grad ridicat de sustenabilitate, ca proiect de dezvoltare urbană.

Săptămâna trecută Klaus Iohannis şi soţia sa, Carmen Iohannis, au fost primiţi la Palatul Imperial din Tokyo, de Împăratul Japoniei, Naruhito, şi Împărăteasa Japoniei, Masako. De asemenea, președintele a fost primit cu onoruri militare, de premierul Japoniei, Fumio Kishida, la sediul Guvernului nipon.

În cadrul întâlnirii sale cu premierul nipon a fost semnată Declaraţia comună de instituire a Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia.

Din delegaţia oficială care l-a însoţit pe şeful statului în Japonia au făcut parte ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, consilierii prezidenţiali Cosmin Marinescu, Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan şi Delia Dinu, precum şi ambasadorul României în Japonia, Ovidiu Dranga.