Ilie Năstase tună și fulgeră după parada militară de Ziua Națională a României! Nemulțumirea fostului tenismen a fost provocată de președintele Klaus Iohannis și de situația politică actuală. Acesta a sesizat anumite carențe ale grupărilor politice pe 1 Decembrie.
„Mi-aş da mâna dreaptă pentru un alt tip de preşedinte”
Acesta a spus că l-a urmărit în timpul defilării de 1 Decembrie și a fost uimit de faptul că șeful statului nu a schițat nicio emoție. Ba mai mult, Ilie Năstase îl acuză pe Klaus Iohannis că ar fi stat ca un robot la evenimentul important de miercuri.
„L-am urmărit cu atenţie pe Iohannis la parada militară de 1 Decembrie. Domnule, parcă era robot! Fără tresăriri, fără trăiri, doar mişcări mecanice. Mi-aş da mâna dreaptă, cu care am jucat tenis şi pentru ţara asta, pentru un alt tip de preşedinte, pentru alţi policitieni! Eu, în locul preşedintelui, nu aş fi chemat niciun politician.
Am fost la viaţa mea la sute de asemenea evenimente. Am stat de multe ori în compania unor regi sau a unor preşedinţi de seamă! Cetăţeanul simplu ar fi trebuit să fie actorul principal. De ziua naţională a românilor ar fi trebuit chemaţi la Cotroceni doar oameni simpli, doar cei care muncesc zi de zi. Să se bucure cu adevărat, fiindcă doar ei s-ar fi bucurat de aşa ceva!”, a spus Ilie Năstase.
„Imnul României nu mai există. Nu mai e important”
Ilie Năstase acuză partidele politice din țară că au distrus strălucirea și importanța Zilei Naționale. Acesta este uimit că grupările politice au ajuns să aibă propriul lor imn și le acuză că fac totul doar pentru bilele lor, nu pentru cel al poporului român.
„Sunt aceleași personaje de atâția ani. Lucrurile nu se schimbă. Avem singura lege din lume în care noi ne vindem terenurile. Politicienii noștri nu sunt în stare să dea o lege în care să oprească treaba asta. Sunt multe lucruri care sunt în neregulă în țara asta.
Pe mine mă deranjează că acești oameni sunt niște funcționari plătiți de noi. Să ne facă nouă bine, și copiilor noștri. Și ei își fac numai lor bine. Unde ați văzut un partid, în orice țară, să aibă steagul lui, imnul lui? În România există. Toate partidele au aceleași lucruri. Imnul României nu mai există. Nu mai e important. Imnurile lor sunt importante. Ei fac politică pentru ei. Pentru găștile lor.
Parada e făcută pentru români, pentru toți, de la copilul ăla mic până la cei de vârsta mea. Acolo trebuiau puse niște steaguri, o tribună, ca să stea omul confortabil. O dată pe an nu putem să facem asta?”, a spus Ilie Năstase la Antena3.