Viktor Orbán sfidează România. Premierul Ungariei a mai finanțat un alt proiect din România, iar acum va culege laudele. Un val de reacții din partea românilor au venit, având în vedere mișcarea făcută de acesta. Jandarmeria Română s-a mobilizat și ea.
Viktor Orbán se află în prezent în vizită în România. După ce a făcut furori la meciul din Conference League al celor de la Sepsi, unde a fost aclamat și aplaudat de toți cei din tribune, acum, liderul de la Budapesta, mai face o mișcare decisivă.
Acesta a anunțat că va participa la inaugurarea stadionului celor de la Csikszereda. Menționăm faptul că și aceste proiect este unul susținut cu fonduri de la Budapesta, guvernul ungar investind în jur de 3 milioane de euro pentru realizarea sa, conform Adevărul.
Astfel, Viktor Orbán urmează să ajungă în jurul orei 18:00 la Miercurea Ciuc, la inaugurarea stadionului, însă până atunci, mai multe evenimente au loc.
Se anulează meciul de fotbal dintre naționalele U18 ale Ungariei și ținutului secuiesc?
Site-ul stiripesurse.ro scrie că meciul de fotbal care a generat controverse, cel între naționala U-18 a Ungariei și o selecționată a Ținutului Secuiesc, ar putea să nu mai aibă loc.
Sursa citată arată că mai multe peluze ale echipelor de fotbal din România au trimis o scrisoare deschisă după ce s-a anunțat un meci amical între cele două echipe.
Mai exact, conform surselor citate, peluzele au cerut Federației Române de Fotbal și Guvernului României să nu permită ca un astfel de meci să aibă loc.
„Federația Română de Fotbal și Guvernul României să nu permită disputarea acestui meci, fiind un atac direct la securitatea țării noastre”, se arată în scrisoare.
În acest sens, Jandarmeria Română s-a mobilizat și ea și va fi prezentă în zona de desfășurare a evenimentului pentru a nu exista incidente.
Scandal şi la discursul lui Viktor Orban de la Băile Tuşnad! Jandarmeria Română, mobilizată la evenimentul de sâmbătă
Amintim faptul că în urmă cu doar câteva ore, în timpul discursului premierului ungar Viktor Orban de la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, un bărbat a afișat un banner cu mesajul „Transilvania, pământ românesc!”,
„Ceva este etern. Transilvania, pământ românesc!”, se arăta pe banner-ul bărbatului, acesta făcând aluzie la motto-ul „Tusvanyos, etern!” sub care se desfăşoară în acest an lucrările Universităţii de Vară Balvanyos, de la Băile Tuşnad.
Bărbatul a fost dezaprobat şi huiduit de cea mai mare parte dintre participanți, care au încercat să acopere bannerul.
De asemenea, oamenii legii au intervenit și ei și l-au scos pe bărbat din mulțime, îndepărtându-l de zona în care avea loc evenimentul.