Umilință majoră pentru Rusia! Președintele Ucrainei, gest extrem în ziua invaziei. Este fără precedent

Presa Occidentală scrie de câteva zile că invazia Ucraniei ar putea începe miercuri, 16 februarie, însă președintele Ucrainei nu pare atât de convins de această posibilitate. În acest sens, el a făcut o mișcare fără precedent care ar putea stârni revolta lui Vladimir Putin.

Deși tensiunile dintre Rusia și Ucraina se adâncesc, iar invazia poate să înceapă dintr-un moment în altul, președintele ucrainean Volodimir Zelenski face o mișcare fără precedent. Potrivit CNN, miercuri, liderul Ucrainei călătorește în orașul Mariupol, situat în regiunea Donețk din estul Ucrainei.

Vestea a fost confirmată de biroul de presă al acestuia, pentru CNN. De menționat este faptul că orașul Mariupol este situat în regiunea Donețk din estul Ucrainei. Acesta asigură apa pentru Crimeea și are ieșire la Marea Azov și Marea Neagră. De altfel, portul Mariupol este cel mai mare port ucrainean la Azov.

Mariupol este un oraș cu aproximativ 550.000 de locuitori situat în Ucraina, la nici 25 km de linia frontului, care mai este supranumit „poarta maritimă a Donbasului”. În anul 2014 în Mariupol au fost lupte, iar un an mai târziu, în ianuarie 2015, câteva rachete au ucis 30 de oameni lângă o piață din oraș, conform Al Jazeera.

În ultimii șase ani, în oraș s-au întâmplat mai multe și tocmai din acest motiv, Mariupolul se așteaptă în orice moment să fie victima unei invazii rusești.  Mai exact, încă de acum 7 ani teama este că Rusia, dacă va fi să declanșeze o nouă acțiune militară împotriva Ucrainei, o va face contra orașului Mariupol, în condițiile în care acesta este un loc atât de important din punct de vedere strategic, dar și economic, datorită portului la Marea Azov și datorită existenței a două dintre cele mai mari oțelării din Europa.

Acest lucru este confirmat și de către analiștii politici, care au susținut în repetate rânduri că Rusia încearcă să controleze rutele maritime care duc spre și dinspre cele două porturi importante din sudul Ucrainei, la Marea de Azov, Berdiansk și Mariupol.

SUA și NATO rămân vigilente

Amintim faptul că în urmă cu doar o zi, Serviciul de Urgență de Stat al Ucrainei a solicitat ajutor internațional din partea Centrul de Coordonare Euro-Atlantic pentru Răspuns la Dezastre (EADRCC). Totodată, luni, președintele Ucrainei confirma faptul informația potrivit căreia că invazia rusească ar începe din 16 februarie.

În ultimele săptămâni, Rusia a desfășurat peste 130.000 de militari în apropierea granițelor Ucrainei, conform estimărilor făcute de americani. Pe de altă parte, situația s-a schimbat marți, în momentul în care Kremlinul a anunțat că retrage o parte dintre acești soldați, într-o aparentă schimbare de ton.

Pe de altă parte, mișcarea făcută de Rusia nu a fost privită cu ochi buni de Ucraina și NATO. La rândul său, Jens Stoltenberg a spus, tot marți, că nu vede nicio schimbare, iar situația trebuie monitorizată în continuare.

„Nu am văzut niciun semn al reducerii prezenței militare rusești la granița cu Ucraina, dar vom continua să monitorizăm situația”, a spus el.

O reacție în acest sens a venit și din SUA, dar și din partea altor țări europene care au făcut un apel la cetățeni să părăsească Ucraina cât mai curând pentru a nu fi în pericol. De asemenea, ambasada americană a fost mutată de la Kiev la Lvov, în vestul țării.