Umilință maximă încasată de către peședintele Klaus Iohannis. Șeful statului a primit un mesaj dur, în fața a zeci de oameni. Totul s-a întâmplat în urmă cu câteva minute, la ultima ieșire publică a președintelui. Iohannis nu se aștepta la așa ceva. Răspunsul nu a întârziat să vină.
Preşedintele Klaus Iohannis participă marţi la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, care își desemnează noua conducere pentru anul 2020 şi dezbate raportul de activitate al instituţiei pentru 2019.
El a arătat că a acționat ca un susținător ferm al justiție și al luptei împotriva corupției. Totuși, la încheierea mesajului pe care l-a trasmis CSM, Klaus Iohannis a avut parte de o surpriză neplăcută, chiar când se pregătea să se ridice, pentru a pleca.
Contre pentru Iohannis
Judecătoarea Gabriela Baltag a dorit să-i transmită un mesaj chiar în plenul CSM:
”Ne-am bucura să dați semnalul ca Justiția să nu mai fie subiect de campanie electorală. Este subiect de campanie de prea multă vreme și ne-am întrebat ce ar face politicienii dacă nu ar mai fi Justiția. Probabil nu ar mai fi politicieni. Ne-am dori ca în anii ce urmează să vă gândiți la suferințele acestor cetățeni, la impactul asupra lor al unor intervenții oculte, de natura unor protocoale secrete. Aș vrea ca președintele să poată să vorbească deschis despre acest lucru și am încredere că o veți face. Nu trebuie să ocolim acest lucru”, a spus Gabriela Baltag.
Răspunsul Președintelui
Intervenția judecătoarei nu a rămas însă fără răspuns:
”Acea etapă s-a încheiat de mult și voi veghea să nu mai revină niciodată”, i-a replicat președintele Iohannis.
În cadrul declarației făcută la ședința CSM, președintele Klaus Iohannis, a vorbit tocmai despre relația tensionată din Consiliu:
”CSM are un rol fundamental în buna funcționare a sistemului judiciar și menținerea unui echilibru în interiorul acestuia. Dar pentru asta e necesar un echilibru chiar în interiorul CSM.
Decizii contradictorii
Cred că nu surprind pe nimeni dacă spun că în acest an unele dintre deciziile luate de CSM, luate în plen sau în secții, au părut contradictorii, iar altele au fost puternic contestate.
O relație tensionată în CSM, ori cu magistrații sau cu alte autorități publice aduce deservicii întregului sistem judiciar. O bună funcționare implică predictibilitate în luarea deciziilor, respect reciproc și atenuarea eventualelor divergențe.
Justiția independentă este garanția fundamentală pentru menținerea echilibrului social”, a spus Iohannis.