Umilnță fără precedent pentru o vedetă Pro Tv. Este vorba despre Elena Lasconi, care a demisionat de la post după 25 de ani pentru a ocupa funcția de primar la Câmpulung Muscel. Deși a trecut doar un an de când a devenit, edil, aceasta a ajuns să fie pusă în niște situații în care nu s-ar fi așteptat vreodată.
În cadrul unei ședințe pe care a organizat-o duminică alături de Consiliul Local, n care s-a discutat despre introducerea gazelor, a canalizărilor și a reabilitării străzilor, aceasta a ajuns să plângă.
Se pare că toți consilierii locali prezenți nu au înțeles proiectele de pe ordinea de zi și au cerut multe argumente, în contextul în care și primarul Elena Lasconi locuiește chiar pe una dintre străzile respective.
„Înainte de a fi locuitor al acestui oraș, sunt primarul muncipiului Câmpulung. Trebuie să facem această documentație pentru că depindem de niște termene și condiții. În 32 de ani, de când România a cunoscut democrația nu ați batjocorit niciun primar cum ați făcut-o cu mine.
Este un sabotaj. Eu îmi asum să pierdem acest proiect să îl pierdem dacă asta vreți cu orice preț. În viață trebuie să știi și să pierzi“, a declarat primarul Elena Lasconi, potrivit ZiaruldinMuscel.
Ce salariu câștigă Elena Lasconi la Primăria Muscel
De menționat este faptul că, în urmă cu ceva timp, vedeta Pro Tv a vorbit și despre schimbările care au avut loc în viața sa după ce a renunța la televiziune. Aceasta susține că salariul lunar pe care îl are pentru funcția de primar îl încasa înainte în doar 40 de minute.
Totodată, ea a mai adăugat că petrece 14 ore pe zi la Primărie și este înjurată de multă lume, în contextul în care atunci când era în televiziune, nu se întâmpla un astfel de lucru, iar veniturile erau iși mai mari.
Edilul susține că își dorește să transforme Câmpulung Muscel, astfel încât turiștii să se bucure de priveliști și să își dorească să viziteze zona.
„Am 9000 de lei salariul de primăriță. E multă muncă și bătaie de cap, dar îmi place. Stau 14 ore în Primărie și mă înjură toți. Știi în cât timp făceam eu banii ăștia, când eram la PRO TV? Când mă duceam să vorbesc la eveniment? În 40 de minute. Și nu mă înjura nimeni.
Vreau să fac un fel de Vegas din Câmpulung Muscel! Să vină oamenii din toată lumea să se căsătorească la noi, pentru că avem locuri de poveste!”, a dezvăluit Elena Lasconi, în emisiunea „La Măruță”.