Umilință supremă pentru cei cu pensii de 2.000 de lei! Se dau pensii de 30 000 de lei în România

bani

SURSA FOTO: Dreamstime

Adevărul despre pensiile magistraților a ieșit la iveală abia acum! Un fost judecător de la Curtea Constituțională a României (CCR) a explicat de ce pensiile magistraților sunt atât de mari. Milioane de români cu pensii care abia le ajung de pe o lună pe alta vor fi, cu siguranţă, nemulţumiţi de aceste dezvăluiri.

De ce salariile pensiile magistraților sunt mari?

Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, a explicat luni, 22 mai 2023, că pensiile magistraților sunt mari pentru că justiția este a treia putere în stat, iar la nivel european și mondial există niște prevederi care spun cum trebuie să fie tratat judecătorul, ce trebuie să i se asigure și așa mai departe.

„Magistrații au salarii bune, dar nu și le-au dat singuri. Vin în urma unor tratate internaționale. Au salarii bune, dar nu au ca în Germania”, a spus, luni, Petre Lăzăroiu în cadrul podcastului „Culisele Justiției” de pe canalul de Youtube „DCNews”.

În ciuda acestui fapt, la scurt timp după ce a avut loc Revoluția din 1989, magistrații aveau salarii atât de mici încât au fost nevoiți să se îndrepte spre alte domenii de activitate, precum notariat și avocatură.

„Atunci a fost perioada când ministrul Stoica a făcut un lucru bun pentru magistrați. A zis că trebuie să ne aliniem totuși la standardele internaționale. Magistrații au incompatibilități prevăzute de lege. Nimeni altcineva nu are atâtea restricții. Judecătorii au voie doar să judece și să predea în învățământul superior.

Cu alte cuvinte, dacă îmi impui atâtea restricții, dă-mi și un salariu bun. Și statul român a fost de acord să se dea salarii bune. Chiar și după pensionare, ei au niște incompatibilități. De asemenea, trebuie protejați. Judeci pe cineva și nu știi de unde vine vreunul cu maceta.

Eu când am primit primul NUP – neînceperea urmării penale – nici nu am știut de ea. M-au sunat să mă anunțe. Eram la volan. Să-mi pice volanul din mână, nu alta! Nu știam de unde și până unde. M-am întâlnit cu fostul meu șef de la Curtea de Conturi și mi-a zis să zic mersi că am primit NUP. Nici nu știam vă dați seama. Fusesem reclamat și nu știam.

Este clar că magistrații trebuie protejați și mai ales sub aspect financiar. Dacă nu dai bani unui judecător cât sunt nevoile sale reale… mai măsluiește un dosar, mai schimbă un dosar, mai schimbă niște probe. De-asta li s-au dat salarii mari, să nu se ajungă aici!”, a povestit fostul judecător CCR.

Magistrații pensionari primesc între 20.000 lei – 30.000 lei

Potrivit spuselor sale, magistrații pensionari consumă un procent nesemnificativ din PIB-ul României, pensia medie a unui magistrat fiind de 20.000 de lei, iar pensia maximă de peste 30.000 de lei.

„Cred că sunt 8.000-9.000 de magistrați pensionari care consumă 0,0… nu știu cât la sută din PIB, un procent nesemnificativ. Mai sunt și 90.000-100.000 de militari, cu pensii mai mici. Pensia reală, medie, a unui magistrat este în jur de 20.000 lei.

Pensia maximă este în jur de 30.000 – 30.000 și ceva de mii. Mă refer la cei de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Cei care au pensie peste această limită, adică peste președintele Înaltei Curți, peste ale judecătorilor de la Curtea Constituțională, sunt excepții.

Legea magistraților are o prevedere care spune că magistratul poate ieși la pensie la 60 de ani și dacă are 25 ani vechime. Baza de calcul însemna salariul, indemnizațiile și sporurile. Acelor câtorva excepții li s-au calculat și le-a ieșit o cutare pensie, dar sunt câteva excepții – le numeri pe degete.

Un fost procuror, care a murit la vârsta de 73 de ani, avea pensie de 78.000 de lei. Și mai sunt câteva cazuri cu pensii așa de mari prin sistemul penitenciar. Directorii de penitenciare nu pot fi decât magistrați”, a precizat Petre Lăzăroiu în cadrul acelui podcast.