Mai precis, este vorba despre aproximativ 324 de piese din aur și argint, bijuterii, veșminte de gală, blazoane și tăvi din secolele al XVI-lea și XVII-lea, provenite din Muzeul Național din Ungaria, Banca Națională a Ungariei și alte colecții importante.

Un deputat din Ungaria lansează acuzații grave

Acestea au fost împrumutate pentru expoziția „Aurul Principilor”, organizată în cadrul unui schimb cultural între Ungaria și România. Deși piesele au fost prezentate fără probleme în mai multe muzee din Transilvania, la momentul transportului de la Târgu Mureș la Sfântu Gheorghe, autoritățile române au oprit transportul.

Deputatul ungar István Hiller, din Partidul Socialist Ungar, a calificat incidentul drept unul de natură diplomatică și culturală, fără precedent. El a subliniat că exponatele au o valoare de asigurare de 800 de milioane de forinți (aproximativ 2 milioane de euro) și o valoare de piață estimată la mai multe miliarde de forinți. Potrivit acestuia, piesele au fost lăsate să intre în România fără probleme la punctul de frontieră, dar transportul lor a fost oprit în interiorul țării. De atunci, aceste piese nu au fost nici expuse, nici returnate în Ungaria.

„István Hiller (Partidul Socialist Ungar) a calificat drept un incident diplomatic cultural fără precedent faptul că expoziţia „Aurul Principilor”, care conţine 324 de piese, inclusiv sute de monede de aur şi argint, bijuterii, veşminte de gală, blazoane şi tăvi din secolele al XVI-XVII, a fost lăsată să intre în România fără probleme de către autorităţile de frontieră române, iar apoi, la momentul transportului de la Târgu Mureş la Sfântu Gheorghe, a fost oprită de autorităţile române”, scrie Hirado.

ungaria
SURSA FOTO: Dreamstime

Banca Națională a Ungariei a pregătit un vehicul blindat

În cadrul unei sesiuni de întrebări și interpelări din Parlamentul Ungariei, Hiller a întrebat unde se află aceste valori și a pus în discuție soarta tezaurului național al Ungariei. În răspuns, secretarul de stat al Ministerului Culturii din Ungaria, Róbert Zsigó, a precizat că expoziția „Aurul Principilor – Reprezentare regală în Transilvania” a fost organizată printr-o colaborare instituțională transfrontalieră, iar piesele nu au fost niciodată în pericol. Zsigó a menționat că obiectele au fost transportate din Ungaria către Miercurea Ciuc și apoi la Târgu Mureș fără probleme. Însă, autoritățile române au solicitat ca, pentru transportul suplimentar către Sfântu Gheorghe, acesta să fie efectuat cu un vehicul blindat, conform unei hotărâri guvernamentale.

„Exponatele, care provin din Muzeul Naţional al Ungariei, Banca Naţională a Ungariei, Muzeul de Arte Aplicate, Tezaurul Esterházy şi alte colecţii, au o valoare de asigurare de 800 de milioane de forinţi (aprox. 2 milioane euro), iar valoarea sa de piaţă este estimată la mai multe miliarde. De atunci, piesele nu au fost nici expuse, nici returnate în Ungaria. Potrivit informaţiilor disponibile, autorităţile române le-ar păstra într-un depozit din Târgu Mureş”, a transmis Parlamentarul maghiar.

Ca urmare a acestei cerințe, Banca Națională a Ungariei a pregătit un vehicul blindat pentru a transporta piesele înapoi în Ungaria. Răspunzând criticilor, Zsigó a insistat că toate obiectele sunt asigurate și se află în siguranță.

În replică, István Hiller a acuzat o „incompetență administrativă” din partea autorităților române, afirmând că o colecție de artă de milioane de euro a fost transportată fără a fi încheiat un acord de garanție de stat, ceea ce a dus la apariția unui conflict diplomatic între cele două țări.