Radu Banciu a desființat ultimul discurs susținut de Viorica Dăncilă ca premier.
„Era o înfrângere colosală ca acest guvern să nu se nască niciodată și prin prisma faptului că rămâneam cu interimarii doamnei Dăncilă. Aceasta a ieșit astăzi de pe scena politică ceaușistă. Discursul său de adio ar fi putut să fie impregnat cu ușoară trandrețe, cu o oarecare gingășie, dar a fost unul penibil, unul al înfrântului care nu se recunoaște învins, după o bătălie pe care a dus-o toată Europa cu aceste guverne PSD-iste. Este o victorie a întregii Europe că PSD este, în sfârșit, în afara drumului, astăzi, și poate pentru o lungă perioadă”, a comentat Banciu.
„O ultimă declarație fără nicio logică, de văcar care s-a supărat pe satul său. (…) Un discurs din care nu merită să reținem nimic, cu cinism, cu aroganță, pe undeva, cu lipsa de rațiune. Chiar și puținele idei pe care le mai avea s-au rătăcit astăzi în acest discurs absolut nevrednic de un fost premier, care ar fi trebuit, cu o reverență, să iasă de pe scena politică când efectiv nu mai e nimic de făcut. Asta îi face rău în campania electorală, își face rău și sieși pentru că nu poți cu un asemenea discurs să mergi mai departe”, a punctat Banciu.