Actorul Cosmin Nedelcu, alias Micutzu, a afirmat la Digi24 că s-a simțit jignit atunci când în media s-au făcut comparații între comedianți și premierul Viorica Dăncilă, în urma gafelor de exprimare făcute de prim-ministru.
„Doamna Dăncilă, la început, în momentul în care făcea gafele celebre pe care le făcea, a existat această comparație, că doamna Dăncilă, doamna prim-ministru, face stand-up. Iarăși, m-am simțit jignit. Eu încerc totuși să formulez o propoziție coerent și să respect limba română”, a declarat actorul Cosmin Nedelcu, la emisiunea „În fața ta”.
„Toată comparația dintre acești oameni politici și stand-up-ul românesc, am impresia că ne pune pe noi într-o lumină proastă”, a menționat Micutzu.
Cosmin Nedelcu a precizat, de asemenea, că nu vrea să fie catalogat ca susținător al vreunei culori politice.
“Am observat că există jena asta când e vorba de politic. Când e vorba de politic nu e bine să vorbești despre asta”, spune Cosmin Nedelcu, actor stand-up comedy.