Actorul Toni Grecu, membru fondator al celebrului grup Divertis, a vorbit despre perioada în care a fost infectat cu COVID-19. Acesta a fost internat la mijlocul lunii ianuarie la spital și declară și acum încă se luptă cu revenirea la viața normală.
„Ultimele două luni pentru mine au fost ca un fel de film horror începând cu data de 11 ianuarie. Astăzi se împlinesc cam două luni de zile şi încă mă lupt cu revenirea la viaţa normală. Am stat în spital trei saptămâni şi după aceea am început munca la domiciliu, cu ghilimelele de rigoare, pentru că, în afara domiciliului nu prea am putut să mă mişc din cauza insuficienţei resperatorii.
Plămânii în cazul meu au fost afectaţi puternic, cam la nivelul de 50% şi peste 50%.
Asta înseamnă că practic, nu pot să respir. Nu ai aer, iar viaţa fără aer este imposibilă”, a spus Toni Grecu, la Antena 3.
Toni Grecu se simte acum mai bine, dar tot luptă cu boala
Acesta spune că a avut nevoie de oxigen în spital, dar acum nu mai are nevoie să fie conectat la aparat. Cu toate acestea, actorul recunoaște că nici nu putea să depună efort la început, urcatul treptelor fiind un adevărat chin.
„Nu mai am nevoie de aparat de oxigen. Când am ieşit din spital, am ieşit independent de oxigen. În spital am luat destul de mult, pentru că pur şi simplu nu puteam trăi altfel, dar acasă când am ajuns, nu am mai avut nevoie, dar nici efort nu puteam să fac. Ca să urc un etaj, aveam nevoie de pauză la fiecare treaptă, imediat după ce am ieşit din spital. Acum, la o lună de zile, nu mai am problema asta, pot urca un etaj fără probleme, dar la al doilea etaj, încă am nevoie de pauză”, a declarat Toni Grecu.
Actorul spune că și-a reluat activitatea, dar doar parțial pentru că revenirea „funcției pulmonare post-COVID durează luni de zile”.
„Cam asta este evoluţia după o lună de zile kinetoterapie zilnică, de gimnastică specifică.
Din povestea mea ar putea să înveţe sau ar putea să inspire oameni care trec sau au trecut prin boala asta nenorocită şi au rămas cu urmări.
Povestea mea este să povestesc şi să încerc să fac bine, atât cât pot să fac, prin intermediul mass-media. Mi-am putut relua activitatea, dar într-o măsură parţială. Durează luni de zile. Revenirea funcției pulmonare post-COVID durează luni de zile şi nu se ştie dacă funcția pulmonară se recapătă în proporție de 100%. Depinde de individ”, a mai spus acesta.
În ceea ce privește vaccinarea anti-COVID, acesta spune că va face vaccinul, dar nu imediat pentru că „maxim 3 luni este asigurată această imunitate naturală”.
„Îl fac. Deocamdată e devreme. Pot să aştept 3 luni de zile, dar nu mai mult de trei luni. Se spune că maxim 3 luni este asigurată această imunitate naturală, după care, ea scade. Este foarte important pentru recăpătarea sănătăţii o programă pe care doctorul pneumolog îl impune pacientului post-COVID cu afecţiuni respiratorii severe”, a mai declarat Toni Grecu.