Chimcomplex Borzeşti, firmă profilată pe fabricaţia de produse clorosodice, parte a grupului SCR - Serviciile Comerciale Române controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza, a depus oferta de cumpărare a activelor Oltchim SPV din Râmnicu Vâlcea.
Este cea de-a doua intenţie de achiziţie de către Chimcomplex a părţii viabile din Oltchim, omul de afaceri clujean Ştefa Vuza continuând, astfel, strategia aplicată de SCR de la prima licitaţie pentru combinatul din Râmnicu Vâlcea, de acum câţiva ani, când operaţiunea fusese câştigată de Dan Diaconescu, dar care ulterior a abandonat preluarea firmei din lipsa banilor necesari tranzacţiei.
Anul trecut Ştefan Vuza a lansat ideea înfiinţării Companiei Naţionale de Chimie (CNC) incluzând firmele Chimcomplex şi Oltchim.
'CNC ar urma să fie o companie ce va repoziţiona România pe harta industriei chimice din Europa, având în vedere forţa comercială pe care o vor avea împreună cele două combinate. Cred că România, în baza experienţei valoroase acumulate în domeniul chimiei în decurs de peste o jumătate de secol, merită să aibă o companie puternică în Europa, măcar în planul industriei chimice", a declarat pentru AGERPRES Virgiliu Băncilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Chimcomplex Borzeşti.
Argumentând această intenţie, Băncilă a explicat faptul că în România "există un potenţial uman deosebit în domeniul chimiei".
"Avem şcoli de chimie, universităţi de renume şi cercetători dedicaţi. Avem şi resurse minerale care decât să urmeze calea exportului mai bine să fie procesate în ţară, prin chimizare. Astfel se asigură locuri de muncă, taxe pentru stat şi o perspectivă mai bună pentru întreaga economie a României. Rolul viitoarei companii ar fi de polarizare, de atragere a altor societăţi comerciale din industria chimică românească în acţiunea de consolidare, relansare şi dezvoltare a acestei ramuri industriale, respectiv chimia sării', a precizat Virgiliu Băncilă.
Oltchim SPV, spre deosebire de Oltchim SA (combinatul în totalitatea sa), deţine numai instalaţiile viabile. Oltchim se află în reorganizare, dar şi sub o anchetă a Comisiei Europene privind datoriile la stat care au fost şterse. Oficialii Chimcomplex susţin însă că aceasta nu va influenţa preluarea firmei din Râmnicu Vâlcea prin licitaţie.
SURSA: Agerpres