Un alt angajat are coronavirus la TVR! Testul e pozitiv

Conform celor transmise de TVR, încă un angajat al Televiziunii publice a fost depistat pozitiv la testul de coronavirus. Potrivit procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi cabinetul medical al instituţiei, care au luat măsurile necesare în acest caz.

Acesta este cel de-al şaptelea caz de infectare înregistrat în SRTv, reprezentanţii televiziunii menţionând că „acest caz şi cele anterior depistate pozitiv sunt cazuri fără legătură între ele, este doar o evoluţie normală în condiţiile unei transmisii comunitare extinse”.

Potrivit procedurilor, s-au anunţat medicul de familie şi Cabinetul medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în acest caz, precizează sursa citată.

Reprezentanţii managementului TVR sunt permanent în legătură cu persoanele depistate pozitiv.

Conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri: dezinfecţii atât în spaţiile în care s-a aflat persoana respectivă, cât şi în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie.

Când a fost descoperit ultimul angajat cu COVID-19

La data de 28 iulie, TVR trimitea alt comunicat prin care informa că un alt angajat a fost testat pozitiv pentru coronavirus.

„Datorită programului de lucru la domiciliu, acest al şaselea caz nu are niciun contact la locul de muncă”, este scris într-un comunicat al TVR.

Conform procedurilor, a fost anunţat medicul de familie şi cabinetul medical al instituţiei, care au luat măsurile necesare în acest caz. Persoana depistată pozitiv este supravegheată zilnic.

În comunicatul TVR se face precizarea că atât acest caz, cât şi cele anterior depistate sunt cazuri fără legătură unul cu celelalte, se nota atunci.