„În urma unor analize periodice pe care le-am făcut în cursul acestei zile, în această seară am primit rezultatul ultimului test pentru diagnosticarea COVID – 19 şi, din nefericire, acesta a fost unul pozitiv. Din clipa în care am aflat rezultatul testului am urmat toţi paşii ceruţi de protocol”, a notat, joi seara, ministrul Lucian Bode.
Nu are simptomele specifice
În același mesaj, ministrul a precizat că se simte bine și că nu prezintă simptomele specifice bolii.
„În urma unor analize periodice pe care le-am făcut în cursul acestei zile, în această seară am primit rezultatul ultimului test pentru diagnosticarea COVID – 19 şi, din nefericire, acesta a fost unul pozitiv. Din clipa în care am aflat rezultatul testului am urmat toţi paşii ceruţi de protocol”, a notat, joi seara, ministrul.
Este al doilea ministru care are coronavirus
La începutul acestei săptămâni, ministrul Economiei, Virgil Popescu, anunța că a ieșit pozitiv la un test pentru coronavirus.
Weekend-ul trecut, ministrul Economiei a trebuit să plece în Israel iar înainte de plecare a făcut un test pentru coronavirus care a ieșit negativ.
Duminică seara, ministrul a avut simptome de febră, motiv pentru care luni a făcut un nou test pentru coronavirus care a ieșit pozitiv. Acesta subliniază că nu a avut simptome grave și că familia sa este în regulă.
Mai mult decât atât, acesta a subliniat că masca de protecție este utilă dar chiar și cu respectarea regulilor, virusul ”nu iartă”.
Un important lider PSD are și el COVID-19
Bogdan Trif a anunțat marți că a fost depistat cu coronavirus și că nu se aștepta la un astfel de rezultat.
„Astăzi am fost diagnosticat cu COVID-19. Nu mă aşteptam ca rezultatul testului să fie pozitiv pentru că mi-am luat toate măsurile de protecţie: am purtat mască, m-am spălat şi dezinfectat constant pe mâini. Din fericire, nu am o formă gravă a bolii. Ţin să le mulţumesc, şi aici, medicilor care m-au examinat şi mi-au prescris tratamentul adecvat.
M-am izolat şi respect întocmai indicaţiile medicale. În plan politic, la fel ca milioane de români, şi eu am fost surprins de vehemenţa cu care Orban şi Iohannis au susţinut, şi astăzi, în conferinţele lor de presă, necesitatea organizării alegerilor parlamentare în 6 decembrie.
În condiţiile în care România a înregistrat, astăzi, peste 7.000 de noi infectări. Derularea campaniei electorale şi a scrutinului pune în pericol sănătatea şi viaţa a sute de mii de români”, a scris Bogdan Trif pe pagina sa de Facebook.